Seminar de informare organizat de ADR Vest la Arad

Seminar de informare organizat de ADR Vest la Arad
Luni, 20 februarie 2017, începând cu ora 9.30, în Sala „Regele Ferdinand” a Primăriei Municipiului Arad va găzdui un seminar de informare organizat de Agenția Pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest.

Evenimentul e organizat în contextul lansării de către Autoritatea de Management pentru POR a apelului de proiecte POR/102/2/2, aferent Axei prioritare 2 – Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii, Priorității de investiţii 2.2 – Sprijinirea creării și extinderea capacităților avansate de producție și dezvoltarea serviciilor, precum și în contextul prelungirii perioadei de depunere în cadrul apelului de proiecte 2.1.A/2016 – Microîntreprinderi până la data de 27.04.2017.

Tipuri de investiţii

Pot solicita fonduri nerambursabile IMM-urile (microîntreprinderi, întreprinderi mici sau mijlocii) care îndeplinesc cumulativ toate condițiile din Ghidul specific. În cadrul acestui apel de proiecte se finanțează următoarele tipuri de investiții: 1.Construirea, extinderea spațiilor de producție/servicii; 2.Dotarea cu active corporale, necorporale, inclusiv instrumente de comercializare on-line; 3.Implementarea procesului de certificare/recertificare a produselor, serviciilor sau diferitelor procese specifice, sistemelor de management al calității, mediului sau sănătății 4.Internaţionalizare (participarea, la nivel internațional, în afara României, la târguri, misiuni comerciale, expoziţii, în calitate de expozant).

Alocare financiară

Alocarea financiară disponibilă la nivelul Regiunii Vest pentru acest apel de proiecte este de 20,36 milioane euro.

Valoarea finanțării nerambursabile solicitate trebuie să fie de minimum 200.000 euro și maximum 1.000.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb InforEuro, valabil la data lansării apelului de proiecte.

Cofinanțarea din partea solicitantului este de minim 45% din valoarea cheltuielilor eligibile în cazul microîntreprinderilor și întreprinderilor mici și de minim 55% în cazul întreprinderilor mijlocii (în Regiunea Vest).

Alte oportunităţi

De asemenea, în cadrul Seminarului de informare se vor trece în revistă și oportunitățile de finanțare de care pot beneficia microîntreprinderile, în cadrul POR 2014-2020, prin apelul de proiecte 2.1A/2016 Microîntreprinderi, deschis în 27.07.2016. Prin acest apel de proiecte sunt sprijinite activităţi de construire, modernizare, extindere a spațiilor de producție sau prestare servicii din microîntreprinderi, precum și dotarea acestora cu active corporale si necorporale, inclusiv instrumente de comercializare on-line. Locul de implementare al proiectului trebuie să fie situat în mediul urban.

Valoarea eligibilă a proiectului trebuie să fie de minimum 25.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb InforEuro, valabil la depunerea cererii de finanțare, iar cuantumul finanțării nerambursabile solicitate nu poate depăși plafonul de minimis, de 200.000 euro.

În cadrul acestui apel de proiecte se pot depune cereri de finanțare până la data de 27.04.2017

Înscrierea la seminar

Pentru a confirma prezența la evenimentele organizate de ADR Vest pentru acest apel de proiecte, trebuie completat formularul de înscriere accesând următorul link: https://goo.gl/forms/v6d9GJEhHXMHoPoH3 [4]. Înscrierea la seminar este gratuită și se poate face până în ziua lucrătoare anterioară datei evenimentului, în limita locurilor disponibile.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase