Semnătură pentru un pasaj de pe centură

20Comentarii
Semnătură pentru un pasaj de pe centură
ARAD. Secretarul de stat Eusebiu Pistru susţine că s-a semnat contractul pentru unul din cele două pasaje de pe centura Aradului.

Peste şase milioane de euro. Atât va primi firma CCCF pentru construcţia primului pasaj peste liniile de tren de pe centura Aradului, din zona Micălaca (drumul Şiriei). Contractul a fost semnat de curând între Ministerul Transporturilor şi societatea timişoreană, după ce contestaţia depusă de unul dintre contracandidaţi s-a dovedit a fi neîntemeiată.

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Eusebiu Pistru, susţine faptul că, odată semnat contractul, lucrurile se vor pune în mişcare pentru acest pasaj: “În prima parte a anului viitor vom trece la predarea amplasamentului, urmând ca în a doua jumătate a lui 2011 să înceapă efectiv lucrarea. Banii sunt cu toţii prevăzuţi în buget, deci nu vor fi probleme de finanţare. Jumătate din suma necesară ridicării pasajului, calculată la 6 milioane euro, este cuprinsă în bugetul din 2011, iar cealaltă jumătate în bugetul pe 2012. Lucrarea este prevăzută a se finaliza în doi ani”.

O veste mai puţin bună ne-a fost dată tot ieri de Eusebiu Pistru. Secretarul de stat susţine faptul că, din păcate, contractul pentru cel de al doilea pasaj nu poate fi semnat pentru că licitaţia a fost contestată şi, deşi în viziunea oficialului, nu există temei pentru contestaţie, prima instanţă a dat dreptate firmei. Ministerul a făcut însă recurs iar oficialii speră să câştige de această dată şi să treacă la semnarea contractului şi pentru pasajul cu numărul 2.

Eusebiu Pistru susţine că firma care a făcut contestaţia la cel de al doilea pasaj nu se mai încadrează în cerinţele impuse, în condiţiile în care iniţial la licitaţie societatea a participat în cadrul unui joint-venture iar acum cealaltă firmă s-a restras. Ministerul dorea să semneze contractele pentru cele două pasaje până la finele lunii august, iar construcţia lor să înceapă până la finele anului dar…

La anul

Construcţia pasajelor denivelate pe varianta de ocolire Arad peste liniile CF Brad – CF Curtici – DJ 709 B şi pe centura de ocolire Arad (DN 7, km 540+248) peste CF Arad-Bucureşti va începe doar la anul, în vară.

JA.- A.B.D.



20Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor