Semnele îngrozesc comercianţii

Semnele îngrozesc comercianţii
Semnele îngrozesc comercianţii
NADLAC – Zeci de comercianţi din Nădlac, aflaţi la drumul naţional, s-au trezit de două săptămâni cu afacerile în aer. 

Trei semne de circulaţie cu „Oprirea Interzisă”, amplasate pe o distanţă de 100 de metri, pe partea dreaptă a şoselei spre Arad, au stârnit indignarea comercianţilor din cea mai efervescentă zonă comercială a oraşului. Pe lângă supărare, pe oamenii cu care am discutat îi încearcă şi o mare nedumerire.

„Cum se poate una ca asta, când Drumurile Naţionale şi Poliţia Rutieră de la Judeţ a aprobat amenajarea unei parcări, Primăria Nădlac lucrează chiar la amenajarea parcării în faţa sediilor, iar ca din senin, ne-am trezit cu Oprirea Interzisă exact în zona prevăzută pentru parcare?!”, îşi exprima nemulţumirea Mihai Bocea, unul dintre întreprinzătorii privaţi afectaţi de măsura absurdă luată de către autorităţi.

Centrul comercial ocolit

Pentru a vă face o idee despre cele ce vă relatăm, vă informăm că acolo funcţionează sucursalele unor bănci, hotel, restaurant, case de schimb valutar, fast-food, punct de distribuţie rovignete, magazin de piese auto, ce mai, cam tot ceea ce ar avea nevoie cetăţenii care se află în trafic, venind dinspre occident.

„Eu trag nădejde, totuşi, că a apărut doar o disfuncţionalitate şi că nu este rea-voinţă, mai ales că, aşa cum precizam, Primăria Nădlac ne sprijină, amenajând parcarea”, ne mărturisea Mihai Bocea.

Pro şi (nu prea) Contra

La rândul lor, şi ceilalţi comercianţi cu care am discutat au fost la fel de nemulţumiţi. Prof. Lucea Sabin, spre exemplu, de la magazinul de piese auto, a fost în asentimentul lui Mihai Bocea, înfierând măsura absurdă. Primarul Vasile Ciceac era la Timişoara, într-o delegaţie, însă am reuşit să discutăm cu ing.

Dan Dvorciac, arhitectul şef al oraşului Nădlac. Domnia sa ne-a asigurat de toată deschiderea Primăriei în vederea rezolvării problemei. „Acum, vedeţi că se lucrează la parcare. Până cel târziu de Sărbători, se vor monta alte semne de circulaţie pentru parcare.

Cei ce doresc, vor putea trage în parcare, singura obligativitate rămânând aceea de a nu opri pe carosabil şi de a nu încurca astfel circulaţia”, a conchis arhitectul şef al Nădlacului.

N.O.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !