„Este nevoie de un efort conjugat al nostru, al reprezentanților județului Arad, pentru introducerea acestui traseu în programul de transport. Primăria Birchiș și Consiliul Județean Arad au întreprins demersuri dar fără nici un răspuns, motiv pentru care mi-au cerut, ca senator de colegiu, să sprijin solicitarea lor prin demersuri în paralel. L-am interpelat pe ministrul Iulian Matache pentru introducerea rutei Birchiș – Făget pentru că este foarte importantă atât pentru copiii care merg la liceu în Făget cât și pentru cei care lucrează în județul Timiș”, este de părere senatorul arădean, Constantin Traian Igaș.
Primarul localității Birchiș i-a cerut sprijinul senatorului Traian Igaș. Acesta i-a spus senatorului că deși Consiliul Local Birchiș a solicitat Autorității Rutiere Române introducerea traseului amintit mai sus, instituția a transmis că nu poate face nici o modificare în Programul de Transport Interjudețean întrucât documentul este conceput pentru perioada 2013-2019 și nu se poate modifica în următorii patru ani.
„Trebuie să luăm în considerare că acest traseu este necesar atât pentru comunitatea din Birchiș cât și pentru cele învecinate deoarece populația se deplasează la Făget zilnic pentru a ajunge la locul de muncă sau la liceu. Nu se poate ca instituțiile să fie atât de neprietenoase cu cetățeanul. Instituțiile trebuie să se adapteze nevoilor cetățeanului, nu invers. Deplasarea locuitorilor Birchișului la muncă sau școală trebuie văzută ca o contribuție la progresul economic și social al comunităților în care trăiesc”, declară senatorul Constantin Traian Igaș.
Senatorul Igaş l-a interpelat pe ministrul Transporturilor
Senatorul Igaş l-a interpelat pe ministrul Transporturilor
Constantin Traian Igaș l-a interpelat pe ministrul Iulian Matache în legătură cu un nou traseu Birchiș - Făget, atât de necesar locuitorilor comunei colegiului său senatorial. Senatorul a făcut acest demers în urma solicitărilor din partea Consiliului Județean Arad și a Primăriei Birchiș.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Local
În această dimineață un autocamion care circula pe DN 79 a spulberat un pieton, accidentul soldându-se cu moartea pietonului.
Local
Într-o ședință extraordinară convocată pe data de 24 aprilie, consilierii locali sunt chemați să aprobe bugetele CET Hidrocarburi Arad, Recons Arad, GCA Arad, TOP Arad.
Local
Chiar dacă Piața Catedralei nu este încă finalizată, chiar dacă lucrările au întârziat luni de zile, totuși Târgul de Paști se va desfășura în noua locație.
Mapamond
Atacul de vineri dimineaţă, din apropierea oraşului Isfahan în Iran, efectuat aparent cu drone şi atribuit Israelului, îngrijorează comunitatea internaţională, care le cere ambelor ţări să înceteze confruntarea, potrivit AGERPRES.
Mapamond
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, transmit AFP şi Reuters.
1
Mapamond
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat vineri că în Ucraina „situaţia pe front este critică” şi săptămânile următoare „ar putea să decidă deznodământul războiului” provocat de invazia rusă, dar Polonia nu are posibilitatea de a oferi Ucrainei din sistemele sale antiaeriene Patriot, transmite agenţia EFE.
1
UT Arad
Copiii nu au fost uitați, vor intra în Peluza Sud, după aceleași coordonate ca și până acum. Locurile sunt, însă, limitate.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei a declarat că-l va prinde și sărbătoarea de anul viitor tot la Arad. A spus cu întârziere „La Mulți Ani”!
1
Local
Pentru a marca Ziua Forțelor Terestre vor fi deschise porțile Cetății Aradului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!