Sentinţă pentru frontieriştii şpăgari de la Vărşand

De Alin Gherasim
7Comentarii
Sentinţă pentru frontieriştii şpăgari de la Vărşand
© După descinderi, a venit şi condamnarea FOTO: JA
Toţi cei patru poliţişti de frontieră trimişi în judecată de DNA au primit condamnări.

A venit prima sentinţă pentru poliţiştii de frontieră de la Vărşand care erau dispuşi să închidă ochii la orice infracţiune, pentru suma cuvenită. Chiar dacă, iniţial, 18 persoane au fost luate în vizor de către anchetatorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în final numai patru au fost trimise în judecată. Şi se pare că probele adunate împotriva lor sunt destul de solide, ţinând cont de faptul că judecătorii Tribunalului Arad i-au condamnat pe toţi patru. Şeful de tură de la Punctul de Trecere a Frontierei Vărşand, Florin Avram, a primit cea mai grea pedeapsă, respectiv doi ani de închisoare cu executare. Magistraţii au decis ca din perioada de doi ani de zile să se scadă timpul în care acesta a stat în arest preventiv şi în arest la domiciliu, respectiv din data de 18 ianuarie şi până în prezent, acesta fiind şi acum în arest la domiciliu. Mai departe, ceilalţi trei inculpaţi, respectiv Bogdan-Lazăr Paladie, Ovidiu Mărginean şi Costel Poenaru, au fost condamnaţi la câte un an şi patru luni de închisoare cu suspendare. În plus, aceştia vor trebui să presteze câte 60 de zile de muncă în folosul comunităţii.

Şi sumele

În sentinţa dată, Tribunalul Arad a arătat şi sumele pe care inculpaţii le-ar fi luat drept mită. În dreptul lui Florin Avram s-a putut proba faptul că a primit 8.200 de lei şi peste 2.200 de euro. De altfel, fostul şef de tură a şi restituit sumele acestea către DNA. Costel Poenaru nu a dat banii înapoi, dar judecătorii au pus sechestru pe un cont de al lui pentru ca suma de 100 de euro, primită drept mită de inculpat, să poată fi executată. Bogdan-Lazăr Paladie şi-a plătit şi el „partea”, respectiv suma de 70 de euro, dar Ovidiu Mărginean nu a achitat suma de 20 de euro, aşa că pe contul său bancar a fost pus sechestru. În plus, inculpaţii trebuie să plătească şi cheltuieli de judecată. Cea mai mare sumă o va achita Florin Avram, respectiv 8.000 de lei, în timp ce ceilalţi trei inculpaţi sunt obligaţi să achite câte 2.200 de lei fiecare.

Ce au făcut?

Potrivit procurorilor DNA, frontieriştii de la Vărşand au cerut şi primit diferite sume de bani cu titlu de mită pentru a închide ochii la infracţiuni comise de oameni de afaceri care, de fapt, erau anchetatori sub acoperire. „În perioada 27 august – 24 noiembrie 2016, inculpatul Avram Florin, comisar de poliție în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea – Sectorul Poliției de Frontieră Vărșand, județul Arad, a pretins și primit de la două persoane (oameni de afaceri) sume cuprinse între 150 euro și 41.000 euro și alte bunuri, pentru a permite introducerea în România a unor produse care nu aveau documente justificative și, în alte situații, pentru influențarea polițiștilor de frontieră și a vameșilor de la granița cu Serbia și Ungaria, astfel încât să permită intrarea, în România, a unor TIR-uri cu țigări de contrabandă și cu anvelope uzate. În același context și în același scop, în perioada 29 august – 12 decembrie 2016, ceilalți inculpați au pretins și primit de la aceleași persoane, în legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, sume de bani cuprinse între 10 și 50 euro”, spuneau cei de la DNA în momentul descinderilor la frontierele din judeţul Arad. Mai mult, pe surse, se pare că Florin Avram era dispus să lase să trecă inclusiv TIR-uri încărcate cu migranţi, totul pentru suma potrivită de bani. Într-un final, frontieriştii au căzut în „plasa” procurorilor anticorupţie.

Poate fi atacată

Tribunalul Arad este prima instanţă care judecă dosarul şpăgii de la frontiere. Sentinţa emisă de instanţa arădeană nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel.



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor