Sentință pentru Nelu Iordache

De Andreea Pintea
5Comentarii
Sentință pentru Nelu Iordache
Devenit „faimos” după ce a delapidat banii primului tronson din autostrada Nădlac-Arad, Nelu Iordache și-ar putea afla sentința astăzi.

Nelu Iordache, fost director al firmei Romstrade, a fost trimis în judecată de procurorii DNA în aprilie 2013 pentru că a deturnat fondurile pentru primul tronson din autostrada Nădlac-Arad, de aproximativ 22 de kilometri. El a fost acuzat de delapidare, fals în înscrisuri, spălare de bani și înșelăciune. Procurorii DNA l-au acuzat pe Iordache că a schimbat destinația fondurilor europene, în formă continuată – vorbim despre 61 de acte materiale. Ce a făcut Nelu Iordache cu banii destinați construirii autostrăzii? Potrivit unui comunicat de presă a DNA, el a folosit suma de 31.519.960 de lei încasată de la CNADNR SA „pentru achitarea unor datorii restante ale societăţii Romstrade SRL, pentru a susţine societăţile din grupul de firme pe care Nelu Iordache le controla în mod direct sau prin persoane interpuse, precum şi în scop personal, după retragerea unor sume în numerar”. În acest proces s-au constituit părți civile: CNADNR SA, Banca Comercială Română SA, Monteadriano Engenharia E Construcao SA Sucursala România, SC Donrep Construct SA, SC Romstrade SRL prin administrator judiciar consorțiul format din SMDA Insolvency SPRL și RVA Insolvency Specialists SPRL, SC Tractebel Engineering SA, SC Tractebel Engineering SA prin SCP Salans FMC SNR Denton Europe – Todor și Asociații, SC Donrep Construct SA- Punct de Lucru, SC Romstrade SRL prin administrator judiciar ZRP Insolvency SPRL, SC Donrep Construct SA prin reprezentant legal Marinescu Bogdan Olteanu.

Amânările

Cauza se judecă la Tribunalul București și a avut mai multe amânări ale sentinței. În 26 iunie, instanța a decis să stabilească pronunțarea sentinței pentru 7 iulie. În 7 iulie pronunțarea s-a amânat pentru 21 iulie; în 21 iulie s-a decis amânarea sentinței pentru 4 august; în 4 august a fost amânată pronunțarea pentru 18 august, iar în 18 august s-a amânat pentru 1 septembrie.

Imediat după vacanţă

Toate aceste amânări au avut loc pe timpul vacanței judecătorești și este posibil ca pronunțarea să aibă loc în 1 septembrie, prima zi de lucru după vacanța judecătorească. Sentința pronunțată de Tribunalul București nu va fi definitivă.

ARAD. Aşa cum a anunţat în urmă cu aproximativ două săptămâni, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a reziliat contractul pentru construirea primului tronson al autostrăzii Nădlac-Arad. Deşi s-a vorbit despre „un complex de împrejurări, mai amplu”, motivu...
Procurorii anticorupţie fac, percheziţii la firmele Romstrade şi Blue Air, deţinute de Nelu Iordache, într-un dosar privind posibile deturnări de fonduri în cazul lucrărilor la autostrada Arad–Nădlac. Prejudiciul în acest caz ar fi de aproximativ şase milioane de euro. BUCUREŞTI. Romstrade, f...



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor