Senzaţie: A adus centura de campion în Arad!

De Daniel Scridon
Reactualizat la:
6Comentarii
Senzaţie: A adus centura de campion în Arad!
Performanţă de excepţie obţinută de sportivul arădean Eduard Gafencu la Colosseum Tournament, piramidă de kickbox desfăşurată la Bucureşti. Patru sportivi au luptat pentru centura pusă în joc, o întrecere peste SuperKombat ca valoare.

Avându-l la colţ pe tânărul antrenor Ruben Stoia, pugilistul arădean a făcut senzaţie, reuşind să câştige ambele confruntări înainte de limită. În semifinale, Eduard Gafencu l-a făcut KO în prima repriză pe Adrian Cibu, pentru ca în meciul decisiv pentru râvnita centură să-l întâlnească pe Adelin Mihăilă, sportiv pregătit de Leonard Doroftei. Tot prin KO, dar în repriza a treia, a câştigat Gafencu, ducând – în premieră – centura de campion în oraşul nostru.

„Eduard a făcut senzaţie în ring. Performanţa lui este una remarcabilă, unică în peisajul sporturilor de contact din oraşul nostru. Mulţumim celor care ne-au susţinut şi au avut încredere în Eduard: Man Protection, Dey Protect&Guard Security, Atletic Vesa, Baza Desavoia, Marius Bold şi Daniel Leş. Această centură de campional României le-o dedicăm lor” – a spus Ruben Stoia.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor