Sergiu Bîlcea anunţă licitaţie nouă la stadionul UTA

19Comentarii
Sergiu Bîlcea anunţă licitaţie nouă la stadionul UTA
Arad. Curg veştile legate de stadionul UTA, după luni întregi de tacere. De această dată, informaţiile vin de la Sergiu Bîlcea, preşedintele organizaţiei municipale a PNL Arad.

Acesta a anunţat miercuri după-masa faptul că a fost lansată o nouă licitaţie pentru stadionul UTA, pentru completarea lucrărilor deja licitate. Bîlcea mai spune că vrea să le comunice pas cu pas celor care iubsec echipa UTA fiecare veste despre stadion. “Mergem înainte cu construcţia stadionului UTA. Scoatem la licitaţie noi lucrări. Există interes din partea suporterilor şi vreau să comunicăm fiecare pas făcut pentru realizarea stadionului. Au fost scoase la licitaţie lucrări suplimentare dispuse de proiectant, pentru a corespunde normelor de securitate, pentru că proiectul iniţial a fost realizat înainte de tragedia de la Colectiv şi de modificarea legislaţiei în domeniul securităţii. Este o construcţie de categoria A şi se cer lucrări în plus. Vor fi realizate lucrări de finisaje interioare, cabine, reţele TV”, a precizat Bîlcea.

Tot potrivit liderului PNL, ofertele vor fi selectate după 16 octombrie iar termenul de realizare a lucrărilor este de patru luni.



19Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor