Sergiu Bîlcea: Consiliul Județean Arad a investit peste zece milioane de euro în Spitalul Județean

De Simion Todoca
8Comentarii
Sergiu Bîlcea: Consiliul Județean Arad a investit peste zece milioane de euro în Spitalul Județean
© Sergiu Bîlcea Foto: JA
Vicepreşedintele CJA, Sergiu Bîlcea, ripostează la afirmaţiile senatorului PSD, Mihai Fifor. „Pesedistul Fifor demonstrează, din nou, că habar nu are ce se întâmplă în Arad, deși se pretinde fals îngrijorat de orașul nostru. Asta ca să nu spunem că știe, dar minte intenționat! Afirma, cu nonșalanță, că în ultimii 12 ani în Arad „nu s-a putut construi un spital, deși bani au fost mereu”.

Fifor și ai săi nu au aflat, încă, de construirea spitalului TBC?! Aradul este singurul județ din România care a construit un spital nou din banii comunității locale! Pentru că pesediștii au trimis banii județului Arad la Dolj, în fieful lui Fifor, Consiliul Județean a construit spitalul de la zero, pe cheltuiala Aradului. Este vorba de un spital public, iar prima măsură a noii conduceri a Consiliului Județean a fost să dispună finalizarea demersurilor de mutare a secției TBC în noul spital până la sfârșitul anului. Este adevărat că Fifor trece doar din când în când pe la Arad, dar chiar să nu fi aflat? Sau nerușinarea merge până într-acolo încât îi minte în față pe arădeni, fără să clipească?

„Consiliul Județean Arad a investit peste zece milioane de euro în Spitalul Județean, numai din fonduri locale și europene. Suntem conștienți că mai sunt încă multe de făcut și le-am fi făcut, dacă aveam în parlamentarii PSD un partener și nu o frână pentru județul Arad. Să ne spună Fifor, în calitate de parlamentar, câți bani a obținut pentru sistemul sanitar arădean. Vă spun eu: zero!” – a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad.

PSD nu este în măsură să ne vorbească despre subfinanțarea sistemului sanitar. Cel puțin dacă are un dram de rușine, ar trebui să tacă. Ce au făcut Fifor și ai săi pentru ca Aradul să fie cuprins în programul de construire de spitale? Au scos până și Timișoara din program, au insistat, în schimb, să se construiască spital nou la Craiova. Așa cum tot pe banii arădenilor au construit un stadion nou la Craiova, iar arădenii trebuie să își construiască stadionul din ce au muncit ei.

Acum pesediștii se pretind îngrijorați de soarta arădenilor de care, de fapt, le pasă doar cât să le ia votul. În loc să îi mintă în față pe arădeni, să le explice Fifor, cu curaj și demnitate, cum a dirijat PSD banii de la Arad și din vestul țării spre investiții NUMAI în alte zone ale țării, să își mulțumească votanții de acolo!

Înțelegem că pesediștii se dau de ceasul morții că au la Arad cea mai slabă organizație din țară. Dar declarațiile lor demonstrează că nu degeaba e așa” declară Sergiu Bîlcea.



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor