„Guvernul PSD a introdus accize la benzină şi motorină în două etape, 15 septembrie şi 1 octombrie. Deja, preţurile au crescut după primul val de accize, ne aşteptăm şi la alte scumpiri. Tot cu acordul Guvernului se majorează azi preţul gazului şi a energiei electrice. Le amintesc arădenilor că, atunci când se afla în opoziţie, PSD a promis cetăţenilor că se va opune acestor scumpiri. Iată că a fost doar o minciună. Lipsa coordonării cu BNR a dus la o altă creştere importantă, a ratelor bancare pe care le plătesc românii care au credite în lei, prin creşterea ROBOR. Ironiile primului ministru la adresa Băncii Naţionale, despre care a spus că au fost plecaţi de acasă, nu ajută la nimic. Aşa cum explicaţiile legate de creşterea preţurilor ca urmare a uraganului nu pot fi luate în seamă decât ca o altă minciună a PSD. Adevărul este că PSD dă cu o mână unor români şi ia cu altă mână, mai mult, de la toţi românii. Dacă vom însuma toate aceste majorări pentru o familie de români, vom vedea că impactul scumpirilor este considerabil. Mai mult, se ştie că majorarea preţului carburanţilor şi energiei va genera scumpiri în lanţ. Potrivit unor analize, inflaţia ar putea depăşi cota de 3% încă din primul trimestru al anului viitor. După ce şi-a demonstrat incapacitatea de a gestiona economia, PSD demonstrează că nu poate ţine în frâu preţurile. Este preţul plătit pentru finanţarea unor promisiuni electorale mincinoase, pe care îl vor plăti de acum toţi românii”, a declarat Sergiu Bîlcea, preşedintele Organizaţiei Municipale PNL Arad.
Sergiu Bîlcea: „Guvernul PSD generează scumpiri în lanţ”
Sergiu Bîlcea: „Guvernul PSD generează scumpiri în lanţ”
Scumpirea benzinei, motorinei, gazelor şi a curentului generează un val de alte scumpiri. Guvernul PSD este la originea acestor majorări de preţuri, chiar dacă încearcă să găsească vinovaţi în altă parte, spun liberalii.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Mapamond
Atacul de vineri dimineaţă, din apropierea oraşului Isfahan în Iran, efectuat aparent cu drone şi atribuit Israelului, îngrijorează comunitatea internaţională, care le cere ambelor ţări să înceteze confruntarea, potrivit AGERPRES.
Mapamond
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, transmit AFP şi Reuters.
Mapamond
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat vineri că în Ucraina „situaţia pe front este critică” şi săptămânile următoare „ar putea să decidă deznodământul războiului” provocat de invazia rusă, dar Polonia nu are posibilitatea de a oferi Ucrainei din sistemele sale antiaeriene Patriot, transmite agenţia EFE.
UT Arad
Copiii nu au fost uitați, vor intra în Peluza Sud, după aceleași coordonate ca și până acum. Locurile sunt, însă, limitate.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei a declarat că-l va prinde și sărbătoarea de anul viitor tot la Arad. A spus cu întârziere „La Mulți Ani”!
1
Local
Pentru a marca Ziua Forțelor Terestre vor fi deschise porțile Cetății Aradului.
Local
Judecătoria Ineu a decis că soția și fiica unui bărbat mort într-un accident de mașină petrecut pe DN79 A, între Mânerău și Voivodeni, vor primi daune morale în valoare de 70 de mii de euro.
1
ARADON Sport local
Mark Ştefan Răşinar (CS AMEFA Arad) a devenit triplu campion naţional de juniori II.
Citiți principiile noastre de moderare aici!