Sergiu Bîlcea (PNL): „Prin scumpirea benzinei şi motorinei Guvernul PSD ia bani de la toţi românii!”

De Simion Todoca
5Comentarii
Sergiu Bîlcea (PNL): „Prin scumpirea benzinei şi motorinei Guvernul PSD ia bani de la toţi românii!”
© Sergiu Bîlcea Foto: JA
Guvernarea PSD dă cu o mână unor români şi ia cu două mâini de la toţi românii! Majorarea accizelor la combustibili, care începe de azi şi continuă în octombrie, va fi resimţită de mediul economic, de cei care au maşini, dar şi de cei care nu au.

„Guvernul PSD este mincinos şi iresponsabil. Este mincinos pentru că în programul de guvernare nu a anunţat majorarea accizelor, în anul electoral a promis că taie taxe şi impozite. Iată că nu a trecut un an şi cresc accizele. O altă minciună este sugerată de premierul Tudose, care spune că preţul nu a scăzut odată cu scăderea accizelor, de aceea revine cu ele. Domnia sa se face că nu pricepe că va genera de fapt o creştere a preţului. În fine, minciuna de fond este sumedenia de garanţii primite de la PSD şi de la Guvern că sunt bani pentru toate măsurile pomenile electorale promise.

Dacă sunt, de ce mai majorează accizele? De fapt, avem un Guvern pe al cărui cuvânt nu te poţi baza. Este un Guvern iresponsabil pentru că măsurile adoptate vor afecta toţi românii. În primul rând, afectează transportatorii, care au anunţat că vor alimenta în străinătate. Apoi, afectează toate firmele private care au costuri de transport şi care, este de aşteptat, vor majora preţurile la o serie întreagă de bunuri şi servicii. Asta înseamnă că vor suporta un cost toţi cetăţenii, indiferent dacă au maşină sau nu. Fiecare român va plăti câteva zeci de lei în plus pentru un plin de combustibil.

În afară de premierul Tudose care se miră că lumea e înnebunită pentru că ia foc pompa de benzină, toată lumea responsabilă înţelege cât de rea pentru români este această măsură. Acesta este PSD: dă cu o mână şi ia cu două, afectează grav funcţionarea economiei, lovind firmele private şi în consecinţă nivelul de trai al fiecărui român”, a spus Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Taguri: ,


5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor