Sergiu Bîlcea (PNL): „Se lucrează intens la străzile din Arad”

De Simion Todoca
2Comentarii
Sergiu Bîlcea (PNL): „Se lucrează intens la străzile din Arad”
© Sergiu Bîlcea Foto: JA
Preşedintele pe municipiu al PNL Arad, Sergiu Bîlcea, susţine că programul „100 de străzi pentru Arad”, lansat de către organizaţia municipală, se desfăşoară în ritm susţinut.

„Administraţia locală profită de toamna plăcută pentru a accelera lucrările la străzile din Arad. Se reabilitează sensul giratoriu de la Intim şi intersecţia intens circulată dintre Augustin Doinaş, Corneliu Coposu şi Miron Costin. Sunt aproape finalizate trotuarele de pe strada Petru Rareş, o cerinţă a cetăţenilor din Grădişte. Se lucrează la carosabil şi trotuare pe străzile Mozart, Toth Sandor, Muşcatei, Traian Moşoiu, Liviu Rebreanu, George Bariţiu, Lipovei, 9 mai şi Fraţii Neumann. Pe Căpitan Ignat s-a finalizat carosabilul, se lucrează la trotuare şi accesul în gospodării.

Se lucrează intens, suntem în contact permanent cu arădenii care beneficiază de aceste investiţii. Ştim că nu este totul perfect, dar încercăm să rezolvăm problemele care apar în aşa fel încât arădenii să fie mulţumiţi. «100 de străzi pentru Arad» este un obiectiv pe care ni l-am fixat până anul viitor. De la începutul programului, au fost reabilitate 26 de străzi iar în prezent se lucrează la 10”, a spus Sergiu Bîlcea.

Taguri:


2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor