Președintele organizației municipale PNL Arad, Sergiu Bîlcea, a vorbit, în cadrul unei conferințe de presă, despre mitingul PSD de la București. El consideră că acesta a fost un eșec total, iar cei care au participat fie au fost plătiți cu 100 de lei(asta spune Bîlcea că a fost în cazul Aradului) fie obligați, pentru a nu-și periclita serviciul la stat. „Cei mai mulți au venit din Sud, unde statul este cel mai mare angajator, din Vaslui și din orașele învecinate Bucureștiului. A fost un eșec total, PSD a arătat că este un partid în derivă, cu lideri fără valoare. Un partid care nu guvernează, nu face reforme în administrație, sănătate, învățământ. Un partid aflat la guvernare care protestează împotriva Guvernului. Viorica Dăncilă este primul premier care protestează împotriva Guvernului pe care îl conduce”, a spus Bîlcea. El consideră că reacția susținătorilor Simonei Halep care, pe Arena Națională au huiduit-o pe Gabriela Firea, a fost o reacție la mitingul de sâmbătă.
Una peste alta, consideră el, PSD a început deja campania pentru prezidențiale, concomitent cu intensificarea atacurilor la adresa justiției.„PNL își manifestă îngrijorarea față de atacurile împotriva justiției, cu singurul scop de a-i scăpa pe Dragnea și pe ceilalți de rigorile ei. Chiar dacă admitem că s-au putut face și greșeli în justiție, politicul nu trebuie sub nicio formă să intervină”, a declarat Bîlcea. Care a concluzionat: „PSD acționează exclusiv politic, nefăcând nimic din ceea ce ar trebui să facă pentru recuperarea decalajelor față de țările occidentale. Reforma administrativă nici măcar nu afost luată în discuție, iar de când PSD este la guvernare, în loc de descentralizare s-a produs o centralizare excesivă”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!