Sfântul Ierarh Nicolae

Sfântul Ierarh Nicolae
ARAD – Maine, 6 decembrie, Biserica face pomenirea celui întru sfinţi, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, Sf. Nicolae, unul din cei mai populari sfinţi ai crestinătăţii.

Datorită multelor minuni pe care le-a săvârsit atât în timpul vieţii, cât şi dupa trecerea la cele veşnice, el este supranumit şi „Făcătorul de Minuni” (Taumaturgul).

Data naşterii sale este necunoscută şi nu exista o biografie detaliată a vieţii sale. Totusi, se cunoaşte data morţii sale care este 6 decembrie, neexistand însă un consens asupra anului, care după unii cercetatori ar fi 345, iar după alţii 352.

Tradiţia Bisericii spune că Sf. Nicolae s-a născut într-o familie bogată în Parara (Asia Minor). La moartea părinţilor săi, Nicolae a devenit preot şi s-a lepădat de toată averea sa, pe care a dăruit-o săracilor şi a plecat în pelerinaj în Palestina şi Egipt. La întoarcerea acasă, poporul l-a întâmpinat şi l-a ales Arhiepiscop de Myra.

Moaştele Sf. Nicolae au fost furate în anul 1087 din Myra, de către negutatorii italieni şi aduse la Bari, unde a fost ridicată o biserică dedicată Sf. Nicolae şi în care se află şi în prezent moaştele sale.

Dupa cum se ştie, Sf. Nicolae este ocrotitorul copiilor dar, totodată, el este şi ocrotitorul marinarilor, al brutarilor, al fetelor fără zestre, al victimelor sistemului judiciar, etc.

V.F.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !