Astfel, un cetățean belgian de 32 de ani a fost depistat de polițiștii Biroului de Ordine Publică în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului, având expirată valabilitatea numerelor de înmatriculare provizorii. Tot de către polițiștii de la Ordine Publică a fost prins și un arădean de 38 de ani care se afla la volanul unei mașini pe strada Andrei Șaguna, având valabilitatea numerelor de înmatriculare expirată din noiembrie 2018. De asemenea, polițiștii din Beliu au tras pe dreapta un bărbat de 34 de ani, din Cărand, în timp ce conducea un autorism, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar în urma testării cu aparatul alcooltest, rezultând o alcoolemie de 0,26 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Totodată, a mai fost depistat un bărbat de 65 de ani, din Târnova, care se afla la volanul unei mașini în timp ce se afla sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 0,62 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Pe numele celor patru au fost întocmite dosare de cercetare penală pentru infracțiuni la regimul circulației.
Sfârșit de săptămână cu dosare penale în trafic
Sfârșit de săptămână cu dosare penale în trafic
Patru bărbați s-au ales cu dosare penale la sfârșitul săptămânii trecute după ce au condus autoturisme neînmatriculate sau sub influența băuturilor alcoolice.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Mapamond
Eparhia Moscovei din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse a anunţat marţi pe site-ul său de internet că preotul care a slujit la parastasul lui Aleksei Navalnîi a fost oprit de la slujire pe timp de trei ani, transmite Reuters.
Mapamond
Guvernul slovac condus de premierul social-democrat Robert Fico a aprobat miercuri lichidarea televiziunii publice RTVS, pe care a acuzat-o de partizanat politic, în timp ce opoziţia şi unii jurnalişti acuză actualul guvern că doreşte o televiziune care să-i fie fidelă.
Mapamond
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS "luna aceasta", chiar înainte de adoptarea, marţi, a unui nou ajutor pentru Kiev de către Congresul american, a anunţat miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP.
Local
ARAD. O persoană a fost rănită în urma unui accident produse miercuri seara în Arad, pe Calea Radnei, în imediata apropiere a superrmarketului Kaufland.
3
Local
Sindicaliştii cer creşterea salariilor cu 15%, precum şi acordarea sporului de risc şi de suprasolicitare neuropsihică.
2
UT Arad
ARAD. Ultimul jucător adus de UTA este Kemar Lawrence, un jamaican cu mult chef de vorbă, care a spus că a jucat așa cum a simțit el în jocul la Ploiești, deși antrenorul i-a spus altceva. Interesant, nu?
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!