Au fost concerte de muzică populară, simfonică, de operetă, de muzică românească, tango şi nu numai, s-a jucat teatru, s-au prezentat expoziţii, s-a mâncat, băut şi relaxat în aer liber, s-au decernat titluri de onoare şi diplome pentru cei care au rezistat 50 de ani în căsătorie, au avut loc înfrăţiri şi simpozioane. Şi, cum era de aşteptat, muzica a fost cea care a pus punct sărbătorii. Misiunea grea le-a revenit sâmbătă celor de la Holograf, iar duminică Andrei, care a adunat seara mii de oameni pe ştrandul Neptun. Jocurile de lasere şi focurile de artificii au încheiat apoi sărbătoarea oraşului. Teoretic, de astăzi, cu toţii, la muncă.
Sfârșit de sărbătoare la Arad
Sfârșit de sărbătoare la Arad
Au fost zece zile de sărbătoare dedicată oraşului, zece zile de manifestări gândite fie în Micălaca (acolo unde au debutat Zilele Aradului), fie pe Malul Mureșului (acolo unde picnicul, probabil cea mai de succes manifestare de sărbătoare, s-a întins pe toate cele zece zile), fie în Parcul Reconcilierii, sau prin instituții de cultură, fie la ştrand, acolo unde s-a pus punct final sărbătorii.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Local
În perioada 26-30 aprilie 2024, Inspectoratul Școlar Județean Arad organizează etapa națională a Olimpiadei din cadrul ariei curriculare Tehnologii, domeniul Protecția Mediului.
Local
Miercuri, polițiștii din municipiul și județul Arad au desfășurat mai multe acțiuni de prevenire a accidentelor rutiere, impunerea ordinii și liniștii publice și descurajarea fenomenului infracțional.
Local
Echipa medicală a Secției Clinice Chirurgie Generală I este printre primele din țară care folosește echipamentul de vizualizare cu indocianină, în timpul intervențiilor clasice sau laparoscopice.
Local
Poliţiştii de frontieră de la Vărșand au depistat cinci cetăţeni din Nepal care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în compartimentul pentru marfă al unui automarfar.
Local
Un tânăr de 35 de ani și o bătrână de 71 au fost „prinși” de polițiști la Piața Fortuna, în timp ce vindeau țigări netimbrate.
Local
Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au depistat un cetățean român care a încercat să treacă frontiera cu un autoturism în valoare de aproximativ 25.000 de euro, căutat de autorităţile din Germania.
ARADON opinii
Sunt zile de primăvară friguroase şi ploioase, dar sunt zile în care este bine să reînviem, să descoperim comorile uitate din sufletul nostru. Redevenim copii, aducem zâmbetul pe chipul celor dragi, admirăm florile, visăm că dorinţele se vor împlini. Avem dreptul la fericire! Alături de cei apropiați, căci prin ei existăm.
Citiți principiile noastre de moderare aici!