Sfaturile lui Reli. Ascultați serios vocea propriului organism

De Aurelia Gabor
Reactualizat la:
Sfaturile lui Reli. Ascultați serios vocea propriului organism
© Aurelia Gabor
Multe femei încearcă să obțină aprecierea celor din jur printr-un trup desăvârșit uitând de sănătatea acestuia. Așa începe slăbitul care se sfârșește adesea, la medic. De teamă să nu fie criticate, părăsite sau insuficient apreciate ele nu-și exteriorizează supărările, furia, decepția.

Anorexicele se subțiază până când ajung la o greutate extrem de periculoasă, iar cele bulimice își ascund problemele sub fațada „femeii perfecte’’. Femeile ar trebui să renunțe la alinierea dictată de modă, să-și accepte defectele, să ia în serios vocea organismului și să caute sprijin medical specializat. Atenție la dietele ce apar pe internet ca ciupercile după ploaie! Încercându-le pe toate riscați să nu mai găsiți echilibrul de care organismul are atâta nevoie. Mai bine gândiți la o modificare a felului în care mâncați, asociată cu multă mișcare, metodă ce duce în timp, la rezultate „pe viață’’. Pentru asta aveți nevoie de răbdare și perseverență. Și mai ales de ajutor de specialitate. Nu încercați nimic după ureche, riscurile sunt enorme! Ascultați-vă organismul și nu faceți din „ciugulit’’ un obicei. Mâncați încet, vă săturați mai repede. Respectați cerințele și cadența propriului corp. Suntem diferiți în toate! Relaxați-vă puțin înainte de masă, reglați-vă respirația, concentrați-vă asupra necesității de a mânca în tihnă, fără telefon, televizor. Nu putem vorbi de slăbit fără să abordăm binefacerile activității fizice. Făcând multă mișcare, deci consumând energie, veți pierde rapid în greutate. Modificând aspectul trupului prin echilibru alimentar și exercițiu fizic se transformă și imaginea despre noi înșine, devenind astfel, un instrument de reconciliere. Să profităm de primăvara deja instalată regândind imaginea despre viață, ignorând stările de astenie, simțindu-ne adolescenți, indiferent de vârsta pe care o avem. Anotimp ce ne obligă să ne reparăm trupul și sufletul profitând de noile energii ale pământului ce ne asigură terapia pe care o căutăm instinctiv. Refacere și regenerare vizualizând mișcarea explozivă a naturii, vibrând în ton cu ea. Lumina crudă, cerul senin, mireasma reavănă a pământului dezmorțit, zumzetul viețuitoarelor trezite ne împing către universul naturii, contopindu-ne cu ea.

„Femeile ar trebui să-și accepte defectele, să ia în serios vocea organismului”



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !