Încântaţi nevoie mare de uniforma frumoasă şi noul ghiozdan, cei mici, ţinându-şi strâns de mână părinţii sau bunicii, vor păși cu emoție spre clase. Şcoala, va deveni de acum, pentru multă vreme, a doua casă. De acum, programul părinţilor se va schimba, urmează un orar strict, lecţii, activităţi extrașcolare. Fericiţi cei care au acasă bunici, ei vor însoţi copii în drumul spre şi de la şcoală, îi vor supraveghea la teme şi la joacă. Se spune că cine nu are bătrâni, să-și cumpere, mare adevăr!
Cu această misiune de „gardă de corp” a celor mici, bunicii, vor avea şi ei motiv să iasă la plimbare, aşa, un soi de odihnă activă. Vor avea un program strict, legat de orarul nepoţilor. Această activitate permanentă le va da mari satisfacţii, se vor simți utili familiei. Nu ezitaţi să faceţi un prilej de bucurie şi relaxare din fiecare clipă petrecută alături de nepoți.
Cu această ocazie, bunicii vor deveni cei mai buni observatori în perioada de copilărie şi adolescenţă în privinţa mersului, ţinutei, poziţiei la scris a celor mici. Este perioada în care, problemele de postură pot fi corectate; părinţii, medicul şcolar şi cel de familie au rolul hotărâtor asupra viitorului sănătăţii celor mici. Colaborarea este pe primul plan, toţi vrem să avem copii sănătoși!
Mare atenţie la greutatea ghiozdanului care, uneori cântăreşte 8-10 kilograme deși, acea povară nu este permis să depășească 10% din greutatea copilului. Imaginați-vă ce efect are acest efort permanent asupra coloanei vertebrale ce abia acum prinde formă. Soluţii? Set dublu de manuale dacă sunt posibilităţi sau, părinţii şi bunicii vor prelua transportul ghiozdanului. Familia, şcoala şi societatea vor asigura dezvoltarea armonioasă a copiilor din punct de vedere fizic şi formare a personalităţii, lucru esenţial pentru viitorul adult.
„Bunicii cei mai buni observatori în perioada de copilărie şi adolescenţă în privinţa mersului, ţinutei, poziţiei la scris”
Citiți principiile noastre de moderare aici!