Sfaturile lui Reli. Corp sănătos, ţinută elegantă şi graţioasă

De Aurelia Gabor
Sfaturile lui Reli. Corp sănătos, ţinută elegantă şi graţioasă
© Aurelia Gabor
Practicarea exerciţiilor fizice, indiferent de forma de mişcare pe care o vom alege, duce la împlinirea noastră pe plan personal, social, profesional, ajutându-ne să dobândim un corp sănătos şi bine lucrat, o ţinută elegantă şi graţioasă. Antrenamentul va fi progresiv pentru a asigura echilibrul funcţional al organismului, pentru formarea deprinderilor motrice care vor duce la modelarea corpului şi dobândirea unei posturi corecte.

Ţinuta de antrenament trebuie să fie uşoară şi lejeră, iar ca loc de desfăşurare putem alege camera, balconul sau când este vreme bună se poate lucra în grădină sau pe terasă, în parc sau în pădure, respectând regulile de siguranţă şi igienă. Putem să folosim în locul aparatelor speciale cu care sunt dotate unele săli, mobilierul din casă, băncile din parc sau arborii din pădure.

De preferat ar fi să ne desfăşurăm antrenamentul dimineaţa, iar în restul zilei să ţinem cont de orele rezervate pentru masă, respectând intervalul de 2-3 ore înainte şi după, timp de care avem nevoie pentru digestie.

La alcătuirea programului de gimnastică vom ţine cont de starea de sănătate, vârstă şi condiţia fizică pe care o avem. Fiecare şedinţă de antrenament va începe cu o încălzire prin alergare uşoară sau variaţii de paşi, exerciţii uşoare pentru încălzirea articulaţiilor şi grupelor musculare. Partea fundamentală a programului de antrenament va conţine exerciţii mai grele vizând părţile corpului pe care vrem să le lucrăm mai mult. La sfârşitul antrenamentului, exerciţiile vor fi mai uşoare şi mai lente pentru a readuce organismul la starea dinainte. O deosebită importanţă se va acorda coordonării respiraţiei cu mişcarea. Gradul de dificultate al exerciţiilor va creşte progresiv adăugându-se permanent modificări în program.

Pentru persoanele supraponderale exerciţiile se vor efectua gradat, începând cu un program simplu şi accesibil, crescând pe parcurs gradul de dificultate prin schimbarea permanentă a combinaţiilor de axerciţii, prin utilizarea de accesorii care vor mări intensitatea efortului. În tratamentul obezităţii vom ţine cont de îndrumările medicului specialist care va stabili regimul alimentar permis, frecvenţa şi intensitatea şedinţelor de antrenament. Masajul poate ajuta la înlăturarea oboselii musculare, dar singur nu vindecă obezitatea. Vă doresc succes!

„La alcătuirea programului de gimnastică vom ţine cont de starea de sănătate, vârstă şi condiţia fizică a fiecăruia”



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !