Sfaturile lui Reli. Rămâneţi activi fizic şi psihic

De Aurelia Gabor
Sfaturile lui Reli. Rămâneţi activi fizic şi psihic
© Aurelia Gabor
Fiecare cuvânt sau gest al nostru trebuie să exprime fericire, entuziasm, recunoştinţă, precum frumuseţea florilor şi cântecul păsărilor ce-şi arată bucuria de a exista şi, permanenta armonie cu mama natură. Atitudinea noastră ar trebui să fie plină de candoare ca cea a unui copil ce primeşte daruri. Brâncuşi spunea că atunci când încetăm să avem această stare de copil, am murit demult!

Ne preocupă tare mult viitorul şi uităm să trăim clipa, să ne bucurăm de lucruriler simple. Asociem fericirea cu sănătatea şi tristeţea cu boala, uitând să înţelegem puterea şi virtutea unui zâmbet.

Sănătate, tinereţe, frumuseţe…veşnică! Este visul fiecăruia dintre noi. Încă nu s-a descoperit pastila-minune sau un tratament care să prevină îmbătrânirea cu toate manifestările ei şi să ne ajute să trăim veşnic. Sunt doar metode care să întârzie apariţia acestora astfel încât să rămânem cât mai mult într-o formă fizică bună. Nu putem împiedica albirea părului sau apariţia ridurilor, sunt manifestări normale ce apar după o anumită vărstă. Putem lua în schimb măsuri, pentru a evita greutatea în exces, înţepenirea articulaţiilor, rămânând activi fizic şi psihic. Menţinem activităţile sociale, practicăm regulat, o formă de activitate sportivă, suntem atenţi la alimentaţie. Profităm dimineaţa de razele soarelui dar, nu în exces. Citim cât mai mult, ieşim cu prietenii la cafea, în excursii, ne ocupăm de nepoţi. Încercăm să evităm stresul, marele duşman al omenirii. Facem zilnic exerciţii fizice moderate, acestea stimulează capacitatea mintală, contribuie la sănătatea organismului. Dacă nu sunteţi siguri de forma de antrenament, consultaţi medicul pentru recomandări. Un program sigur şi eficient de păstrare a greutăţii corporale implică păstrarea masei musculare şi pierderea grăsimii corporale. Programul de activitate sportivă este important pentru păstrarea funcţiei musculare şi a calităţii vieţii pe măsură ce înaintăm în vârstă. Sfatul meu este să apelaţi la specialişti pentru o abordare corectă în tot ceea ce faceţi. Succes!

„Încercaţi să evitaţi stresul, marele duşman al omenirii”



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase