LIPOVA. O poveste cu tradiţii şoc şi desprinsă parcă din filme. Un tânăr de 23 de ani, de etnie romă, din Lipova, mutat în Franţa, s-a îndrăgostit acolo de o fată de 15 ani, tot de etnie romă, din Croaţia. Ambii au ajuns să fie daţi în urmărire internaţională de către autorităţile franceze după ce îndrăgostitul şi-a adus iubita la Lipova. În tot acest timp el a ajuns să fie urmărit pentru răpire, după ce familia fetei i-a sesizat dispariţia. În plus, minora a fost dată în urmărire internaţională ca persoană dispărută de pe teritoriul statului francez. Se pare că fata a plecat cu tânărul după ce acesta şi-a mărturisit intenţia de a se căsători cu ea, precizându-i că tradiţia ţigănească îi cere să-şi ducă iubita acasă pentru ca tatăl, fraţii, unchii sau verişorii să o „încerce”. Tânărul spune că a încercat să-şi salveze iubita de la această tradiţie. Conform spuselor tânărului şi-a adus iubita la Lipova pentru a o scăpa de familia lui din Franţa şi de tradiţia ţigănească care cere ca viitoarea mireasă să fie „încercată” de membrii de sex masculin ai familiei mirelui.
Poliţiştii de Investigaţii Criminale i-au depistat pe cei doi la Lipova. „Cele două persoane, un bărbat de 23 de ani din Lipova şi o adolescentă de 15 ani, se aflau în urmărire internaţională. Pe numele bărbatului, autorităţile franceze au emis un mandat european de arestare pentru săvârşirea infracţiunii de răpire, pe teritoriul acestui stat, iar adolescenta, care l-a însoţit, figura ca persoană dispărută de pe teritoriul statului francez”, au declarat reprezentanţii IPJ Arad.
Conform procedurilor, tânărul a fost prezentat magistraţilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, care a dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore, iar minora a fost internată la un Centru de primire minori din Arad.
Și-a răpit iubita ca să o salveze de tatăl și frații lui
Reactualizat la:
Un tânăr de etnie romă din Lipova, plecat în Franţa, a ajuns să fie urmărit internaţional pentru răpirea iubitei. Îndrăgostitul spune că a încercat să-şi salveze iubita de la tradiţia ţigănească care, potrivit spuselor tânărului, cere ca membrii de sex masculin ai familiei sale să o „încerce”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
6
Mapamond
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP.
Mapamond
Un avion militar rus s-a prăbuşit joi în largul Crimeii, peninsula ucraineană anexată de Rusia în 2014, iar pilotul a reuşit să se catapulteze şi a scăpat cu viaţă, a declarat Mihail Razvojaev, guvernatorul local instalat de Moscova, relatează AFP şi Reuters.
Mapamond
Rusia a blocat joi reînnoirea mandatului experţilor ONU care supraveghează aplicarea sancţiunilor împotriva Coreei de Nord, un veto criticat de membrii Consiliului de Securitate al ONU îngrijoraţi de programul nuclear pe care-l dezvoltă Phenianul şi de achiziţiile Rusiei de muniţii nord-coreene pentru a le folosi în războiul din Ucraina, transmite AFP.
Mapamond
Casa Albă a respins joi ca fiind un „nonsens” acuzaţia Rusiei privind implicarea Ucrainei în atacul de săptămâna trecută de la sala de concerte Crocus City Hall de lângă Moscova, soldat cu peste 140 de morţi şi sute de răniţi, afirmând că este clar că Statul Islamic este „singurul responsabil” de atentat, relatează Reuters.
1
Local
Rezultatele extragerilor loto din data de 28-03-2024 sunt următoarele:
România
Ministrul Agriculturii, despre discuţia privind „puii vopsiţi”: Eu nu cred că fermierii fac aşa ceva
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, spune că nu crede că fermierii români „vopsesc” puii, subiect care a fost intens discutat în ultimele zile, el arătând că România exportă carne de pui inclusiv în Franţa.
2
Local
În luna aprilie, proba practică pentru obținerea permisului categoria B va putea fi susținută și în două zile de sâmbătă.
1
Local
LIPOVA. Un tânăr de 24 de ani a ajuns în arest preventiv, după ce a încercat să o jefuiască pe o bătrână din localitatea Milova.
Citiți principiile noastre de moderare aici!