Şi-au dat dedicaţii în disco, după jaf

45Comentarii
Şi-au dat dedicaţii în disco, după jaf
ARAD – Cei doi talhari care au spart banca situată pe Calea Aurel Vlaicu şi-au dat dedicaţii în discoteca de la Moneasa, după jaf.

Politistii aradeni au reuşit identificarea celor doi suspecti în cazul tâlhăriei ce a avut loc la agenţia unei unităţi bancare din municipiul Arad. Unul dintre suspecţi, Florin Ion S. de 28 de ani, din Arad, a fost reţinut în urma unui complex de activităţi desfăşurat de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, ai Poliţiei Municipiului Arad şi ofiţeri DGIPI”, anunţa IPJ Arad, printr-un comunicat, identificarea celor doi jefuitori şi prinderea unuia dintre aceştia. Lăsând la o parte zecii de poliţişti care s-au ocupat de caz de la Inspectoratul Judeţean la Poliţia Municipiului şi DGIPI, prostia celor doi tâlhari a fost cea care a dat o mână (generoasă) de ajutor oamenilor legii. Văzându-se cu 15.000 de lei, cei doi tâlhari au ajuns direct la Moneasa de la banca pe care tocmai o jefuiseră, semn că au trecut prin filtrele Poliţiei fără nicio problemă. Ajunşi în staţiune, Florin Ion Stepan şi Vâlcu Ciprian Valentin de 31 de ani  s-au pus să sărbătorească ”tunul”, unde altundeva decât la discoteca din Moneasa.

“Pentru cel mai tare spărgător de bănci”

Momentul care i-a dat de gol a fost cel în care au început să-şi dea dedicaţii unul altuia: ”Pentru cei mai tari spărgători de bănci”, ”Pentru frăţiorul meu, cel mai tare spărgător de bănci” etc. După ce au revenit în Arad, poliţiştii au descins la locuinţele acestora. L-au prins doar pe Stepan Florin Ion, ”frăţiorul” lui, ”cel mai tare spărgător de bănci”, Vâlcu Ciprian Valentin fiind de negăsit. În apartamentul în care locuia Florin Stepan, poliţiştii spun că au găsit o parte din suma furată de la bancă. În cadrul audierilor, Stepan ar fi recunoscut fapta, spun anchetatorii. Acesta ar mai fi declarat că ştiau despre banca pe care au jefuit-o că nu avea pază umană. De la faţa locului, Stepan a mai povestit că au plecat cu un autoturism.  Vâlcu Ciprian Valentin este dat în urmărire generală pentru tâlhărie iar Florin Stepan a fost deja arestat preventiv pentru 29 de zile.

Jaf armat la sucursala Raiffeisen din Vlaicu

A fost prins unul dintre suspecţii jafului de la bancă

I.C.



45Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor