SCRISORI: Si noi suntem vinovati

Reactualizat la:
SCRISORI: Si noi suntem vinovati
Când vreo specie de animale dispare, se formează un gol în natură; nimeni şi cu nimic nu mai poate completa frumuseţea şi folosul aduse de animalul pedepsit la dispariţie. Un gol se formează şi în sufletul omului care a cunoscut acea vietate şi, de multe ori, nu-şi dă seama că însuşi el, omul, participă din plin la dispariţia bietei fiinţe.

Vedem tot mai puţine vietăţi care au adus faimă vieţii noastre: cerbi, căprioare, iepuri, mistreţi chiar, lupi, jderi etc. Toate acestea le-au hrănit pe român şi l-au îmbrăcat. Dispar chiar şi specii de peşti. Am devenit agresivi faţă de vietăţile pe care le întâlnim, le alungăm în loc să le hrănim, le stârpim în loc să controlăm înmulţirea lor. Din pădure, o seamă de păsări se apropie tot mai mult de grădinile oamenilor, habitatul lor fiind tot mai mult deranjat. Fazanul frumos colorat e otrăvit de substanţele chimice pe care le înghite odată cu seminţele de grâu şi porumb tratate împotriva nu-ştiu-cui. Sunt aşa de mulţi şoareci încât trebuie să omori porumbei, turturele, guguştiuci, iepuri etc. pentru a-i distruge pe chiţcani? Albinele suferă din pricina stropirilor necontrolate cu substanţe chimice asupra tuturor cerealelor, iar produsele apicole se alterează din plin.

Nu ne e milă nici de noi. Mâncăm pâine, legume şi zarzavaturi stropite în exces, hrănite haotic cu tot felul de azotaţi şi fosfaţi. Animalele, cornutele, porcii, porumbeii şi găinile din curtea omului sunt în stare să deosebească boabele tratate chimic de celelalte boabe care sunt un rezultat natural al plantelor – cele tratate sunt respinse, cele netratate sunt consumate. Avem astfel o lecţie pe care o primim din partea animalelor în ceea ce priveşte poluarea.

Preceptele biblice spun că omul nu va mai pieri prin apă, prin Potop, omul va pieri prin ardere. Ce alt foc sau ardere mai vrem când e suficient ca aceste otrăvuri pe care le luăm din plante şi din hrana animală, să ne ardă pe dinăuntru.

Ţi-e dat să vezi un iepure într-un an! Fluieraşul minunat al grădinilor noastre – grangurul – îl vedem întâmplător. Rândunelele dispar, în fiecare an vedem tot mai puţine, insectele din hrana lor de bază sunt distruse de insecticide astfel că aceşti vestitori ai primăverii în scurt timp nu vor mai tăia aerul ce devine, şi el, irespirabil.

Turturica comună – Streptopelia Turtur – una dintre cele mai gingaşe păsări de la noi, brună-roşcată, cu pete negre mărginite cu alb pe laturile gâtului, cu glas liniştitor, e pe cale de a nu mai fi auzită şi de a nu mai fi văzută. Altădată o găseai în toate satele noastre, azi o întâlnim rar prin marginile liniştite ale unor păduri din apropierea ogoarelor, pe lângă satele retrase. Mulţi o confundă cu guguştiucul. Adevărul e că amândouă aceste păsări se aseamănă cu porumbelul. Guguştiucul a apărut în părţile noastre după al doilea război mondial, e o pasăre rezistentă, e prolifică. Se pare că a venit la noi de prin Turcia, dar şi această pasăre abia dacă mai rezistă fiindcă se hărneşte vara exclusiv cu boabe adunate din hotar.

Am auzit cântecul turturelei la poalele dealului de la Selişte (Sîc),în dealul Culicina, la Beliu, în dreapta şi în stânga satului Bochia. Un cântec de dor şi jale, de linişte şi pace pe care nicio altă pasăre nu cred că-l realizează.

Mulţi oameni cu dragoste deplină pentru fauna locurilor noastre se întreabă ce se va întâmpla cu toate aceste vietăţi şi cu multe altele, în anii ce urmează. În parcul-rezervaţie „Lunca Mureşului” s-a pornit o acţiune frumoasă de conservare a faunei şi florei. Ce se va întâmpla însă cu celelalte zone din judeţul nostru unde, probabil, nu se cunosc condiţiile de viaţă ale efectivelor faunistice stânjenite de nesaţietatea omului, care taie arbori din pădure, de prin parcuri, cu tot mai puţin discernământ, râurile şi pârâiele, bălţile izolate sunt secătuite de peşte, iar păsările sunt alungate prin vânători necontrolate.

Ce să mai spun că materialele plastice zboară pe lângă noi, călcăm pe ele; arborii de pe lângă râuri sunt încărcaţi cu folii; pet-urile pocnesc la fiecare moment al schimbării de temperatură.

Cred că ar trebui să spunem „STOP!” acestor neglijenţe. Toţi suntem repsonsabili de ele şi toţi trebuie să fim atenţi la ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Natura nu iartă!

Putem distruge într-un an cât nu putem regenera în şaizeci de ani…

GHEORGHE JULA

BELIU, NR. 79A



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !