Sifoane!

Sifoane, vindem sifoane!A venit sifonaru’, neamule! Ia sifonu-nfuriat, că te scoate din rahat! Ai probleme-n Parlament, bagi sifonu’ la moment. Dai din gură, fraiere şi îţi dai la aere.

Când îi tragi o râgâială, te aplaudă o sală, zice că eşti om cuminte ca un Churchill preşedinte! Ia sifonu’, Crinule, cântă, liberalule, că eşti floare, eşti un crin, eşti parfumul cel mai fin…

Jalnic! Aleşii noştri au reuşit şi de data asta să-şi facă batistă din fasole, să facă pasul necesar transformării sublimului în ridicol. Demararea unei proceduri de suspendare a preşedintelui ar fi putut să marcheze o tresărire de orgoliu a unei clase politice tratată până acum ca o târâtură nenorocită. Când colo, nu au reuşit decât să demonstreze că partidele politice, indiferent că sunt la putere sau în opoziţie, nu sunt decât nişte fabrici de umplut sifoane.
În timp ce „prostănacul” se dădea de ceasul morţii să demonstreze că Băsescu este un infractor, iar alţii se chinuiau să arate contrariul, bătrâna curvă KGB-istă cu trei vize de flotant la Palatul Cotroceni se prăpădea de râs, văzând că şi de data asta i-a îmbârligat pe toţi, conform principiului „încurcă-i, drace!”.

Este singurul care a câştigat ceva din toată tevatura. În rest, toţi au pierdut. Liberalii au încercat să o facă pe obiectivii, dar au dat doar impresia de şovăială. PSD-ul, respectiv Mircea Geoană, şi-a dat seama târziu de tot că a căzut ca o musculiţă în pânza ţesută cu abilitate de Ion Iliescu, în scopul de a-i sugera lui Băsescu să o lase mai moale cu anchetarea mineriadelor. După ce a declarat că PSD-ul, un partid mare şi puternic nu va fi la remorca unui partid minuscul şi că nu este nevoie de nicio comisie de anchetă, faptele fiind limpezi, s-a raliat Motanului Felix, lăsând din nou impresia că s-a lăsat manipulat. Nici măcar acesta nu a câştigat nimic, pentru că toată lumea a văzut doar un „oligarh” care, pus cu spatele la zid, încearcă să lovească disperat în stânga şi în dreapta.
Pe scurt, electoratul nu a văzut decât nişte sifonari…

S.T.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !