Simona Halep, locul trei mondial la valoarea premiilor obţinute. Câţi bani a câştigat sportiva în acest an?

Simona Halep, locul trei mondial la valoarea premiilor obţinute. Câţi bani a câştigat sportiva în acest an?
Asociaţia Tenisului Feminin (WTA) a anunţat clasamentul premiilor oferite în acest an în circuit, iar Halep ocupă un loc fruntaş. Simona este a treia în lume din acest punct de vedere.

Simona Halep a strâns 5.275.227 de dolari doar din premii în sezonul recent încheiat, aflându-se pe locul al treilea în topul încasărilor din 2017.

Este depăşită de americanca Venus Williams (5.468.741 de dolari) şi de jucătoarea spaniolă Garbine Muguruza (5.433.457 de dolari).

La finele unui an îmbelşugat, Simona Halep a ajuns la 20,7 milioane de dolari câştigate în întreaga carieră, pătrunzând în Top 20 cele mai bogate tenismene din istorie. Halep a dat mai multe lovituri financiare în 2017, la turnee precum Madrid (titlu), Roland Garros (finală), Roma (finală), Cincinnati (finală) sau Beijing (finală). Primele 5 jucătoare ale sezonului în topul premiilor sunt:

Venus Williams (SUA) – 5.468.741 de dolari;
Garbine Muguruza (Spania) – 5.433.457 de dolari;
Simona Halep (România) – 5.275.227 de dolari;
Caroline Wozniacki (Danemarca) – 4.748.518 de dolari;
Sloane Stephens (SUA) – 4.056.441 de dolari.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !