Simona Stan: OFL Arad, promotor al Legii prevenţiei

De Simion Todoca
Reactualizat la:
1Comentariu
Simona Stan: OFL Arad, promotor al Legii prevenţiei
© Simona Stan
Preşedintele Organizaţiei judeţene a Femeilor Liberale Arad, Simona Stan, este convinsă că organizaţia pe care o conduce va avea o contribuţie substanţială la reforma în sănătate pe care o va face viitorul Guvern PNL.

„Putem spune fără teama că greşim, că OFL Arad este un promotor al Legii prevenţiei în sănătate, promovată de Partidul Naţional Liberal. Chiar dacă PNL nu este la guvernare, Organizaţia Femeilor Liberale din Arad a început acţiunile de prevenţie în sănătate încă din luna octombrie a anului trecut. Până în prezent s-au desfăşurat dezbateri publice în toate localităţile mari ale judeţului, dorindu-ne pe această cale să conştientizăm în rândul cetăţenilor din judeţul Arad importanţa prevenţiei în sănătate. Cu atât mai mult vom intensifica aceste acţiuni, lărgind spectrul de activitate, după ce PNL va fi la guvernare. Indiferent pe ce palier, fie în Parlament, fie în executiv, femeile liberale arădene vor demonstra că sunt capabile să contribuie, prin muncă, pregătire şi seriozitate, la creşterea calităţii vieţii cetăţenilor României, implicit a arădenilor”, a declarat Simona Stan. Care a mai precizat că în perioada următoare organizaţia de femei va desfăşura o serie de acţiuni în mai multe localităţi din judeţ. „Este foarte clar că nişte iniţiative legislative nu pot avea impactul scontat dacă sunt alcătuite în birou. Procesul trebuie să pornească de la bază, de la contactul nemijlocit cu oamenii, cu problemele care trebuie rezolvate. Iar femeile liberale arădene fac acest lucru şi îl vor face în continuare, a mai spus Simona Stan.

Taguri: , ,


1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor