Au fost prezenţi la susţinerea probei 3.601 elevi. Menţionăm că au fost eliminaţi 2 elevi, de la Şcoala Gimnazială „Aurel Sebeşan” Felnac, pentru tentativă de fraudă.
Simularea probei scrise la Matematica
Reactualizat la:
ARAD. Astăzi, 24 februarie, toate unităţile şcolare din judeţ, care şcolarizează elevi de clasa a VIII a, au organizat simularea probei scrise la Matematică. Proba a decurs normal, din punct de vedere tehnic şi organizatoric. Nu au fost probleme privind descărcarea, multiplicarea şi distribuirea subiectelor.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Advertorial
ADVERTORIAL. Consiliul Judeţean Arad a reuşit ceea ce foarte puţine Consilii Judeţene din ţară au putut: a câştigat 18 proiecte europene cu confinanţare de numai 2%! Adică, a câştigat peste 300 de milioane de lei şi a contribuit cu doar 6 milioane!
Local
Una dintre personalitățile marcante cu care Aradul se mândrește este academicianul prof. univ. dr. Ioan Bolovan, unul dintre istoricii remarcabili ai României și probabil cel mai fervent cercetător și promotor al istoriei transilvănene, bănățene și mai ales arădene. Decorat de Președintele României, Doctor Honoris Causa al Universității „Aurel Vlaicu” Arad și ales Cetățean de Onoare al Aradului în anul 2023, profesorul Ioan Bolovan a avut amabilitatea să ne răspundă la câteva întrebări, având în vedere rădăcinile sale arădene , precum și aplecarea specială ca istoric asupra evoluției în timp a Aradului.
România
O provocare online pe care un tânăr a pus-o în practică în Oradea i-a adus un proces și o amendă penală pentru ultraj contra bunelor moravuri.
Local
Municipalitatea spune că, deocamdată, se va asfalta carosabilul din sensul giratoriu și până la urcarea pe pod. Lucrarea nu cuprinde podul și nici coborârea pe Nicolae Titulescu.
3
Local
Aceasta e valoarea estimată a investiţiei în modernizarea şi extinderea clădirii de pe 6 Vânători.
Citiți principiile noastre de moderare aici!