Sistem de ecologizare automată a Crișului Repede, instalat la Tărian

De Veronica Bursaşiu
Sistem de ecologizare automată a Crișului Repede, instalat la Tărian
Se propune o soluție de ecologizare automată a Crișului Repede, unul din reperele cele mai importante ale urbei orădene.

Concret, sistemul vizează colectarea automată a deșeurilor de pe cursul Crișului Repede, în zona Tărian – Canton Apă Malul Drept, com. Girișul de Criș. Prezentarea sistemului este programată pentru ziua de vineri, 20 septembrie 2019, în cadrul acțiunii „Râuri fără deșeuri”. Sistemul de colectare automată a deșeurilor “DRAVIR Model 1” va fi prezentat cu ocazia zilei de 23 septembrie, stabilită în 1993, de Organizația Națiunilor Unite, ca Ziua Mondială a Curățeniei, prilej cu care se dorește conștientizarea și reamintirea faptului că protejarea mediului înconjurător trebuie să reprezinte un stil de viață, nu doar un eveniment în sine.

„Ziua Mondială a Curățeniei – 23 Septembrie este o dată destul de puțin cunoscută la nivel local și național. Problemele ecologice în mediul urban, generate de comportamentul iresponsabil al unor cetățeni, gestionarea incorectă a deșeurilor atât în spațiile private, dar mai ales în cele publice, cu afectarea peisajului urban, a biodiversității și nu în ultimul rând a calității vieții, ar trebui să constituie un subiect de reflexie permanentă pentru noi toți și să mobilizeze acele resurse interioare, care ne pot determina să luăm atitudine, să acționăm atât la nivel individual, cât și la nivel de grup și colectivitate.

Protejarea mediului urban constituie un obiectiv de interes public major, o obligație și o responsabilitate a autorităților administrației publice locale, a tuturor persoanelor”, spune Dragoș Rus, inițiator al proiectului de la Tărian, alături de platfotma wesupply.xyz

Inventar pe Criș

În perioada mai – august, Administraţia Bazinală de Apă Crişuri Oradea, reprezentată de dr. ing. Sorin Guler, alături de un grup de voluntari iubitori de natură, a inventariat problemele privind starea de curățenie pe malurile Crișului Repede, până la frontiera cu Ungaria. „Verificările întreprinse au întărit faptul că poluarea cu deșeuri a Crișului Repede constituie o realitate față de care trebuie luată atitudine.

Astfel, propunem o soluție de ecologizare automată a Crișului Repede, unul din reperele cele mai importante ale urbei orădene”, spune Dragoș Rus. Acesta explică faptul că „acțiunea este o inițiativă civică, pur voluntară, deschisă tuturor celor interesați și are scopul de a inspira și totodată a îndemna comunitățile să curețe, să îmbunătățească și să protejeze mediul, prin realizarea de acțiuni care pot varia de la igienizarea unor zone, plantarea de arbori și arbuști, la proiecte referitoare la conservarea apei și a energiei”.

WeSupply este o platformă cu rol social și ecologic, care vă permite să faceți diferența în lupta împotriva încălzirii globale și a poluării. Pentru fiecare articol pe care îl cumpărați, îl vindeți și îl închiriați, administratorii platformei se anjajează să curățe un kilogram de gunoi și să planteze un copac, folosind soluții automatizate scalabile.

Cei de la WeSupply cred că „o armă esențială în războiul împotriva poluării constă în tehnologia automatizată”. De exemplu, soluția lor, colectorul de gunoi, este proiectat pentru a curăța peste 1 milion de kilograme de gunoi în fiecare an. „Sigur că este mult, dar cheia constă în scalabilitatea sa. Pe măsură ce mai mulți colectori de gunoi sunt adăugați la gurile râurilor poluate din întreaga lume, rezultatele vor crește exponențial. Colectorul de gunoi este plasat strategic la gura râului, pentru a intercepta poluarea în punctul său cel mai concentrat.

Boomurile de retenție se întind peste râu pentru a ajuta la ghidarea curentului plin de gunoi în colector. Pe măsură ce gunoiul se apropie, un transportor și un sistem de greble îl apucă, îl trage și îl depune într-o basculantă. Odată ce barja schimbătoare de gunoi este completă, aceasta este înlocuită și ciclul continuă”, explică cei de la wesupllpy.xyz mecanismul.

Mai mult decât atât, are loc sortarea gunoiului colectat și separarea materialelor plastice. Acestea sunt reciclate în mărgele de plastic, care sunt apoi utilizate pentru fabricarea de noi produse. „Reutilizându-le, ne asigurăm că acestea rămân în afara oceanelor, reducând în același timp nevoia de mai mult plastic nou.
Colectorul de gunoi funcționează integral pe energie regenerabilă.

Transportorul cu curea este activat prin puterea generată de o roată de apă. Aceasta înseamnă că nu există emisiuni de combustibil fosil sau costuri de luat în considerare. Deoarece fluxul natural al râului nu doarme niciodată, înseamnă că și colectorul de gunoi funcționează 24 de ore pe zi, șapte zile pe săptămână, fără timp de concediu”, spune Dragoș Rus.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !