Slavici și Eminescu, omagiați la Șiria

De Eugen Rogojan
Slavici și Eminescu, omagiați la Șiria
Cei doi mari scriitori români au fost omagiați în cadrul unui eveniment cultural organizat de Complexul Muzeal Arad și Școala Gimnazială din Șiria.

„În conștiința noastră, luna ianuarie se afla sub semnul protector eminesciano-slavician, zilele de 15, respectiv 18 ianuarie fiind predestinate unei reculegeri spirituale, în care suflarea românească înalță o rugă pentru acești doi mari titani ai literaturii noastre”, spune Laura Moț, muzeograf în cadrul Complexului Muzeal Arad.

La Șiria, la sfârșitul săptămânii trecute, cei doi autori au fost omagiați printr-un program cultural, în cadrul Centrului de Documentare și Informare al comunei. Evenimentul, inițiat de Complexul Muzeal Arad și Școala Gimnazială „Ioan Slavici” Șiria, s-a bucurat de sprijinul Primăriei Șiria, al Consiliului Județean Arad și de parteneriatul Asociației Sat-Concept.

În cadrul evenimentului, elevii din Șiria au recitat un colaj de versuri din opera lui Eminescu și au participat la un concurs cu tematică din viața si activitatea literară a celor doi scriitori români, totul sub acordurile de chitară ale lui Casian Dîmb.

„Vă mulțumim din suflet tuturor celor prezenți, implicați în programul nostru, precum și celor prezenți alături de noi prin prisma gândului celui bun, și așa cum spunea și Slavici, nu există armă mai puternică decât o inimă curată, căci din profunzimea inimii curate izvorăsc comori de neprețuit”, completează Laura Moț.

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !