Slujire Arhierească şi hirotonii la Berechiu

De Protos. Dr. Iustin Popovici
Slujire Arhierească şi hirotonii la Berechiu
În Duminica a 5-a după Sfintele Paşti, numită și Duminica Samarinencei, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, la orele dimineţii a fost întâmpinat părintele Adrian Zaha, protopop al Ineului, înconjurat de toată suflarea satului, îmbrăcaţi în frumoase costume tradiţionale, în Parohia Berechiu, Protopopiatul Ineu.

Chiriarhul, înconjurat de soborul de preoţi şi diaconi a săvârşit Sfânta Liturghie Arhierească în biserica parohială cu hramul ,,Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul”.

Înaltpreasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură pus sub titlul ,,Universalism creştin” (în baza citirilor scripturistice de la Fp. Ap. 11; Ioan 4 şi a Cazaniei Duminicii Samarinencei), care cuprind enunţurile principiilor fundamentale de învăţătură şi viaţă a Bisericii şi care pot fi deprinse de oricine, oprindu-se asupra celui menţionat, sintetizat în aceea că Iisus Domnul este Mesia, Care a venit în lume să mântuiască pe toţi oamenii. Cei ce au părtăşia cu El devin ei înşişi mărturisitori ai darului lui Dumnezeu, răspândind adevărul despre spiritualitatea lui Dumnezeu şi a cultului creştin spre dobândirea vieţii celei veşnice. Într-un mod deosebit, pericopa apostolic a zilei întăreşte istoric şi biblic această realitate descoperită în convorbirea Mântuitorului cu samarineanca, aceasta având şi ecoul în tradiţia Bisericii, cu precădere în Sinaxarul sfintei (26 februuarie) şi cel al duminicii de azi.

În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei a hirotonit întru preot pe seama prezentei parohii pe diaconul Andrei Slăv şi pe teologul Nicolae Vidican întru diacon pe seama Parohiei Mişca.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele protopop Adrian Zaha, cu binecuvântarea şi în prezenţa l-a instalat pe noul preot paroh Andrei Slăv, înmânându-i acestuia Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi cheile bisericii.

Parastas

După aceasta, Ierarhul înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Slujba Parastasului de 40 de zile pentru vrednicul preot Alexandru Pop, fost preot paroh în această parohie timp de 19 ani.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase