În urmă cu doi ani, SMURD Nădlac a fost la un pas să fie închis. Primăria anunţa atunci că nu mai poate susţine activitatea unităţii care salvează vieţi, în condiţiile în care funcţionarea este asigurată doar din bugetul local. În judeţ, dintre bazele SMURD, doar cele din Nădlac şi Vinga sunt finanţate de primării, restul fiind ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Primarul oraşului Nădlac, Ioan Mărginean, spune însă că presiunea pusă pe buget de finanţarea SMURD este prea mare şi cere ajutorul ISU. A trimis deja o adresă instituţiei, în care arată că jumătate dintre intervenţiile unităţii locale nu sunt pentru locuitorii oraşului, astfel că ISU ar trebui să finanţeze parţial funcţionarea bazei. „Alocăm anual 500.000 de lei pentru funcţionarea SMURD, mai mult decât plătim chirii pentru cele şapte clădiri în care funcţionează şcolile noastre. Cu toate acestea, jumătate dintre intervenţii sunt pe DN7, pe autostradă sau în alte localităţi”, spune primarul. Anual, SMURD Nădlac are aproape 1.000 de intervenţii, iar luna august este cea mai aglomerată, din cauza traficului intens de pe DN7 şi autostradă, pentru că atunci vin în concedii românii care lucrează în străinătate şi au loc mai multe evenimente rutiere. „Maşina de intervenţie are de mult termenul de casare depăşit. Are peste 500.000 de kilometri, dar funcţionăm în continuare, fiind necesare reparaţii dese şi costisitoare”, spune edilul-şef. Reprezentanţii ISU Arad afirmă însă că nu pot cofinanţa activitatea SMURD Nădlac. Singura posibilitate ar fi ca pe viitor ISU să înfiinţeze în oraş un punct de lucru şi să-i preia pe angajaţi, dar şi autospeciala. Ar presupune suplimentarea bugetului instituţiei şi modificarea schemei de personal, astfel că decizia poate fi luată doar la Bucureşti.
SMURD Nădlac are nevoie de resuscitare
SMURD Nădlac are nevoie de resuscitare
Primăria oraşului vrea finanţare de la ISU, în condiţiile în care jumătate dintre intervenţii nu sunt pentru localnici.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
6
Local
Operaţiunea a avut loc vineri dimineaţă. În vârstă de zece ani, copacul a fost oferit municipalităţii gratuit de o firmă italiană cu sediul în Arad. Primarul Bibarţ: „Din vară putem sta deja la umbra lui”.
România
Reprezentanţii Rafinăriei Petromidia au informat că vineri dimineaţă a avut loc o aprindere în instalaţia de Hidrofinare Benzină, fiind stinsă fără a exista victime.
ARADON Sport local
Sumele pentru echipele fanion ale Aradului au crescut față de prima sesiune de anul trecut. 16 proiecte nu au întrunit punctajul minim.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad începe semifinala Ligii Naționale pe terenul campioanei Sespi.
UT Arad
Jucătorii de la loturi au făcut doar azi primul antrenament, alții sunt cu probleme medicale.
România
În urma trecerii la ora de vară ziua de duminică devine cea mai scurtă zi din an, 23 de ore.
Local
Liberalii „atacă” Primăria Lipova cu Cristina Ciorogar, un „politician harnic”, după cum o recomandă conducerea PNL.
România
Cinci bărbați au fost reținuti de autorități după ce ar fi atras în locuințele pe care le aveau închiriate în Capitală mai multe victime, prin intermediul unor anunțuri postate online, sub pretextul oferirii de servicii sexuale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!