„Şoimii”, doar remiză la debutul în eşalonul trei

De Daniel Scridon
„Şoimii”, doar remiză la debutul în eşalonul trei
PÂNCOTA. După trei decenii de aşteptare, Lipova a revenit pe harta fotbalistică a Ligii 3, într-un joc împotriva uneia dintre grupările cu pretenţii în acest sezon, CSM Lugoj.

Pe terenul din Pâncota – gazda grupării prezidate de Radu Pop pentru prima parte a sezonului – , în faţa peste 200 împătimiţi ai sportului rege, a rezultat un spectacol de calitate, cu patru goluri (Sg. Popa min. 15 şi Filip min. 72, respectiv, Bozian min. 14, penalty şi Olariu min. 82) şi … multe regrete în tabăra „şoimilor” pentru ratarea victoriei.

Lucru scos în evidenţă şi de tehnicianul Flavius Sabău, extrem de supărat după remiza cu Lugojul: „Sunt foarte dezamăgit că la 2-1 am arătat ca o echipă mică. Ne-am retras, nu am mai jucat fotbal, am trecut la mingi lungi, nu am pus mingea jos. Ne-a fost frică să câștigăm, abia la 2-2 am știut să punem din nou presiune pe adversari. A fost un efort extraordinar contra unei echipe bune a seriei, dar noi încă nu avem experiență la acest nivel. O să ne batem meci de meci să scoatem cât de mult putem, o să ne străduim să punem în practică tot ce pregătim la antrenamente”.

Într-un joc peste nivelul eşalonului trei, pentru Şoimii Lipova au evoluat: Iliescu – Mandache (min. 88, Lăcustă), Calvin, Bier, Stoin (min. 70, Tomuţ) – Piț (min. 75, Kocsis), S. Popa, Jichici, Copil – Vasinc, Trabalka (min. 70, Deta).

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !