Somajul intra in scadere!

2Comentarii
Şomajul a pus mari probleme în anii crizei FOTO: FAN
Şomajul a pus mari probleme în anii crizei FOTO: FAN
Luna februarie a adus o scădere a numărului de şomeri din judeţ şi a ratei persoanelor fără un loc de muncă.

ARAD. Şomerii arădeni sunt tot mai puţini, cel puţin dacă luăm ca punct de pornire datele statistice de la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi de la Direcţia Statistică. Informaţiile raportate de cele două instituţii confirmă că şomajul a început să scadă, după o perioadă de câteva luni de apreciere, însă în acest moment scăderea este una de ordinul zecimilor unui punct procentual.

De la 3,8 la 3,78

La sfârşit de an 2012 Aradul avea o rată a şomajului de 3,8 procente, conform ultimului buletin statistic dat publicităţii în această săptămână. De la această valoare, şomajul a scăzut la 3,78 puncte procentuale la final de februarie – informaţia venind de la ANOFM. Cu toate că scăderea există ar fi greu de spus dacă într-adevăr se poate vorbi despre o tendinţă susţinută şi de lungă durată de diminuare a şomajului, sau dacă, din contră, a fost vorba de o simplă conjunctură favorabilă. Cert este că în februarie judeţul a avut un total de 7.884 persoane fără un loc de muncă aflate în evidenţele Agenţiei Judeţene, dintre care 3.512 sunt persoane de sex feminin. În aceste condiţii, rata şomajului în rândul femeilor este de 3,51 procente, faţă de o rată a şomajului de peste patru procente în rândul bărbaţilor. Interesant de menţionat ar fi şi faptul că din totalul şomerilor înregistraţi, peste 3.500 nu primesc indemnizaţii – aceştia figurând în bazele AJOFM Arad ca persoane în căutarea unei slujbe, dar care au ieşit din perioada de plată.

Peste 50% din privat

În ceea ce priveşte provenienţa şomerilor arădeni, peste 50% dintre ei sunt din sectorul privat. În cifre, 4.249 de arădeni au rămas fără un loc de muncă după ce şi-au derulat activitatea în cadrul unei companii private, restul de 3.635 fiind şomeri proveniţi din sectorul public.

CITESTE SI:

Bugetul nealocat pune somajul… in asteptare

Absolventii cresc somajul



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor