Sondaje „vopsite”

A devenit deja o banalitate faptul că sondajele de opinie referitoare la audienţa partidelor sau oamenilor politici sunt folosite de către cei care le comandă, pentru a manipula electoratul în folosul propriu.

Cu toate acestea, până acum institutele de sondare a opiniei publice s-au ferit, cât de cât, să publice falsuri grosolane, pentru a nu se discreta total în faţa opiniei publice, a potenţialilor clienţi.

Pentru aceasta, marja de eroare recunoscută oficial era o scuză destul de plauzibilă, chiar dacă pentru clienţii fideli greşeau în plus, iar faţă de adversarii acestora, în minus.

De această dată, în perspectiva alegerilor europarlamentare şi a celor locale şi generale de anul viitor, orice urmă de ruşine sau de bun simţ a dispărut, cifre gogonate apărând cu toptanul.O comparaţie între cifrele vehiculate, în perioada septembrie-octombrie, de către mai multe institute, este cât se poate de grăitoare.

Ca să începem cu democraţii, INSOMAR îi creditează cu 41,2%, iar IMAS-ul cu 43%, în timp ce BCS le dă doar 31,7% ! Diferenţa între 43 şi 31 nu o poate explica nicio marjă de eroare de pe mapamond. Dacă luăm în considerare şi faptul că INSOMAR şi IMAS dau PNL-ului doar 11,9%, respectiv 12%, în timp ce BCSşi Data Media îl saltă la 17,7 (17,8%) este deja evident cine pe cine serveşte. Mai ales că IMAS şi INSOMR sunt singurele care trec PLD-ul de pragul electoral.

Grăitor este cazul PSD-ului, care are doar 17% de la IMAS, faţă de 31,7% de la BCS. Ce să mai vorbim de PNG, care se lăfăie la 11,2% în opinia BCS şi se târăşte la 3,5 % conform Data Media ! Luând în răspăr toate calculele, se vede extrem de uşor că institutele de sondare a opiniei publice sunt interesate doar de umplerea buzunarelor.

Diferenţa este că unele dintre ele s-au limitat la umplerea teşcherelei doar de la partidele mari, pe când altele au luat ce vine la rând, doar să iasă banul. Chiar dacă mâine îşi vor pierde obiectul muncii, pentru că nimeni nu va mai apela la ele, ce mai contează ? Oricum, şi-au luat acest obiect , sondarea opiniei publice, doar circumstanţial, la comandă sau din proprie iniţiativă…

S.T.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !