Sorina Daniela Ila, director „plin” la Buletine

De Diana Dutu
Sorina Daniela Ila, director „plin” la Buletine
© Sorina Daniela Ila, numită definitiv la Evidența Populației FOTO: JA
Ea a fost numită în funcție prin votul consilierilor locali municipali, după promovarea concursului organizat de ANFP.

După o perioadă prelungită de interimat la conducerea Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor din cadrul Primăriei Municipiului Arad, Sorina Daniela Ila a fost numită director „plin”. Ea a fost declarată admisă la concursul de promovare organizat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante de director executiv – Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Arad. Concursul a avut loc la începutul lunii martie a acestui an, la București, Sorina Daniela Ila obținând 89,6 puncte la proba scrisă și 92,4 puncte la interviu.

Practic, promovarea concursului organizat de ANFP îi asigură numirea definitivă în funcția pe care până acum a ocupat-o interimar. Consilierii locali municipali au aprobat, săptămâna trecută, în unanimitate (cu vot secret), „numirea doamnei Ila Sorina Daniela, consilier juridic, clasa I, gradul profesional superior în cadrul Serviciului Juridic, Contencios, în funcția publică de conducere vacantă de director executiv, clasa I, nivelul studiilor S, din cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor, aceasta beneficiind de un salariu de bază stabilit prin hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Arad”. În condițiile în care rezultatul a fost validat de ANFP, votul din CLM a fost doar o simplă formalitate, însă așa cere procedura impusă de Ministerul Afacerilor Interne.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !