12 mai este data la care Tribunalul Arad a fost fixată ca termen pentru pronunţarea sentinţei în dosarul celor doi soţi, angajaţi la Penitenciarul Arad. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, cei doi ar fi cerut mită familiei unui deţinut pentru ca acesta să fie scos la muncă. În referatul cu propunere de arestare preventivă, întocmit în 27 iulie 2014, procurorii au reţinut următoarele: „inculpata B.R.M., agent şef în cadrul Penitenciarului Arad, a pretins de la martora denunţătoare suma de 2.000 de euro, susţinând că are influenţă asupra membrilor comisiei din cadrul Penitenciarului Arad care hotărăşte cu privire la acordarea dreptului de muncă deţinuţilor, pentru a-i acorda fiului martorei denunţătoare, încarcerat în Penitenciarul Arad, dreptul de muncă. Inculpatul B.D.M., comisar şef de penitenciare, împuternicit şef serviciu siguranţă în cadrul Penitenciarului Arad, a pretins de la martora denunţătoare suma de 2.000 de euro, pentru a aviza favorabil şi a interveni asupra membrilor comisiei din cadrul Penitenciarului Arad, care hotărăşte cu privire la acordarea dreptului de muncă al deţinuţilor, comisie din care făcea parte şi acesta, în vederea acordării dreptului la muncă fiului martorei denunţătoare, încarcerat în Penitenciarul Arad”. Tribunalul Timiş a dispus, la acea dată, luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu faţă de inculpata B.R.M. şi cercetarea în stare de libertate a inculpatului B.D.M. În urma contestaţiei formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în 28 iulie 2014, Curtea de Apel Timişoara a soluţionat contestaţia formulată de parchet şi a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 zile a inculpatului B.D.M.. Ulterior, cei doi au fost plasaţi sub control judiciar, măsură sub care au rămas de când au fost trimişi în judecată, dar şi pe parcursul procesului penal.
Soţii angajaţi la Penitenciarul Arad, judecaţi pentru luare de mită, aşteaptă sentinţa
ARAD. Cei doi soţi, angajaţi ca agent şef şi comisar şef în cadrul Penitenciarului Arad, judecaţi de Tribunalul Arad pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, îşi vor afla sentinţa în 12 mai.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Local
Judecătoria Ineu a decis că soția și fiica unui bărbat mort într-un accident de mașină petrecut pe DN79 A, între Mânerău și Voivodeni, vor primi daune morale în valoare de 70 de mii de euro.
ARADON Sport local
Mark Ştefan Răşinar (CS AMEFA Arad) a devenit triplu campion naţional de juniori II.
ARADON Sport local
ARAD. Etapa cu numărul 23 din Liga 4 la fotbal programează câteva dueluri atractive, cu implicaţii în lupta pentru partea superioară a clasamentului.
Local
Polițiștii din Vinga au reținut pentru 24 de ore două femei de 32 și 30 de ani, acuzate că au intrat peste o altă femeie în casă și au bătut-o.
Local
Polițiștii arădeni au efectuat, joi, percheziții la Munar, unde un bărbat de 54 de ani depozita deșeuri periculoase, azotat de amoniu și... un animal sălbatic.
Local
Este pentru a doua oară în ultimele 10 zile când cablurile de alimentare la reţeaua electrică provoacă haos în trafic.
1
România
Cererea de abţinere formulată de judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost respinsă vineri de Judecătoria Mangalia ca fiind nefondată, magistratul judecând în continuare cazul Vlad Pascu.
1
Mapamond
Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News joi seară, citând un înalt oficial american, transmite vineri AFP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!