Sound Wizards au făcut magie în încheierea StrArad

De Eugen Rogojan
Sound Wizards au făcut magie în încheierea StrArad
© FOTO: Eugen Rogojan
Cea de-a doua ediție a Festivalului Stradal StrArad s-a încheiat printr-un concert Vibe și Sound Wizards, duminică seara, în Parcul Eminescu.

Trei zile a durat a doua ediție a Festivalului Stradal StrArad, desfășurată în perioada 21-23 iulie 2017, în Parcul Mihai Eminescu. Au urcat pe scenă zeci de artiști care au reușit să îi încânte pe arădenii prezenți pe aleile din parc. Toate cele trei seri de muzică au fost deschise de Tasteful Indiecency și Dj Sebuh, acestora urmându-le trupe invitate din alte orașe ale țării sau din străinătate.

Tim Ries

În prima seară, arădenii au vibrat pe ritmuri de jazz aduse în Parcul Eminescu de trupa VarBeQ, din Ungaria. Seara de sâmbătă le-a fost rezervată lui Vizi Imre și celor 15 instrumentiști alături de care a urcat pe scenă, lor urmându-le saxofonistul trupei The Rolling Stones, Tim Ries, care a fost „ajutat” de Balazs Elemer Group din Ungaria.

Magicienii sunetului

Duminică seara, în ultima zi de festival, pe scenă au pus stăpânire trupele Vibe și Sound Wizards. Primii, patru tineri din Budapesta – Mady Gabor, Papp Zoli, Kocsis Oliver și Ronai Zsolt, i-au pregătit pe cei prezenți pentru ceea ce a urmat, printr-un concert de funk-rock instrumental.

Ultimul concert din cadrul StrArad 2017 a fost cel al trupei Sound Wizards (magicienii sunetului – denumire veridică). Taraful țigănesc din Ungaria a adus în Arad o îmbinare între jazz și muzica tradițională ungurească, românească și țigănească. Liderul trupei, fiind la a patra generație de violoniști din familie, a declarat că asta este singura șansă ca folclorul de orice fel să supraviețuiască – îmbinarea lui cu alte genuri muzicale.

Activități

Pe parcursul celor trei zile de festival, parcul din spatele Palatului Administrativ a fost plin de viață, fiind amenajate o serie de activități destinate celor mari și celor mici deopotrivă. De la cățărări și tiroliană, jocuri video sau jenga gigant, până la șah gigant și bibliotecă în aer liber, toate le-au stat la dispoziție arădenilor de vineri până duminică.

Festivalul Stradal StrArad a fost organizat de Primăria Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură Arad, cu ajutorul celor de la Combinatul Urban de Cultură.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !