Spania oferă 150 de job-uri

De Andreea Pintea
2Comentarii
Spania oferă 150 de job-uri
150 locuri de muncă în domeniul agricol (recoltare, ambalare fructe) în Spania prin intermediul Reţelei EURES.

Grupul de firme Queralt din regiunea Lleida, Spania, are nu mai puţin de 150 locuri de muncă în agricultură pentru românii interesaţi să lucreze în această ţară. Muncitorii vor lucra în câmp: cules fructe, curățat pomi; dar şi în fabrică: aranjarea fructelor în lăzi și caserole. Potrivit anunţului angajatorului, sunt oferite 150 locuri de muncă după cum urmează: 100-femei pentru munca în câmp și ambalat în depozit; 50 – bărbați pentru munca în câmp, din care: 1 șofer autobuz pentru transportul muncitorilor la locul de muncă (categoria D + atestat); 2 șoferi camion pentru transportul fructelor din câmp la depozit (categoria C + E și atestat) și 2 tractoriști.

Salariu oferit

Spaniolii oferă un salariu de 6,25 euro brut/oră (pentru lucrul în câmp) şi 5,96 euro brut/ora (pentru lucrul în fabrică). Transportul dus-întors către Spania trebuie plătit de muncitor, iar pentru locuinţă şi alte cheltuieli se va reține 10% din salariu în primul an și în al doilea an 5% din salariu. Durata contractului este aprilie – septembrie 2018 cu posibilitate de prelungire până în luna noiembrie.

Detalii la EURES Arad

„Persoanele cu domiciliul în județul Arad, care corespund cerințelor posturilor oferite, trebuie să se adreseze consilierului EURES din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad, telefon 0771 452 447, pentru a fi înregistrate în baza de date pentru munca în străinătate. Aceasta se realizează pe baza următoarelor documente: cerere tip (se completează la sediul agenției), copie act identitate, CV, adeverință medicală «apt pentru muncă». Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 31.03.2018”, a precizat directorul executiv AJOFM Arad, Marinel Henteş.

Alte slujbe europene

Arădenii care sunt interesați să muncească în Europa trebuie să știe că mai găsesc slujbe și în Portugalia – 330 locuri de muncă; Malta – 155 locuri de muncă; Germania – 87 locuri de muncă; Marea Britanie – 55 locuri de muncă; Cehia – 30 locuri de muncă; Slovenia – 30 locuri de muncă; Belgia – 28 locuri de muncă; Finlanda – 11 locuri de muncă; Luxemburg – 10 locuri de muncă; Norvegia – 2 locuri de muncă; Lituania – 1 loc de muncă.

Taguri: , , ,


2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor