14. ianuarie 2008 10:42; Reactualizat la: 9.02.2011 16:36


Aeroportul din Buenos Aires, paralizat

Aeroportul din Buenos Aires, paralizat
Haos pe aeroportul capitalei argentiniene, Buenos Aires. O grevă în sectorul transportului de bagaje a provocat o adevărată revoltă a pasagerilor. Înfuriaţi de întârzierea curselor, câteva mii de călători au recurs la acte de violenţă.

Protestul nu a avut chiar rezultatul scontat, ba din contră, avioanele au avut întârzieri şi mai mari. Lucrătorii de la transportul bagajelor companiei naţionale argentiniene, Aerolineas, au declarat săptămâna trecută o grevă care a dezorganizat atât orarul sosirilor, cât şi pe cel al plecărilor.

Călătorii au rămas blocaţi pe aeroport şi nu a durat mult până când unii şi-au ieşit din fire. Tonul l-au dat, vineri, cei 50 de pasageri ai unei curse spre Bogota, care aşteptau decolarea încă din ajun. Ei au reuşit să paralizeze accesul la îmbarcare nu doar cursele Aerolineas, ci pentru toate cursele care operează la Buenos Aires.

Situaţia a generat noi întârzieri iar protestele au luat amploare.

Cei mai furioşi pasageri au luat cu asalt punctele de control, pe care le-au devastat. Un călător indignat a ajuns până la etajul al doilea al aerogării şi a insultat un funcţionar.

În replică, salariaţii de la punctele de control au încetat şi ei lucrul. Administraţia se străduia, duminică, să calmeze spiritele şi să readucă situaţia la normal, dar se prevede că întârzierile vor continua câteva zile.

Sindicatele afirmă că la originea crizei nu se află greva, ci obiceiul companiei de a efectua rezervări peste capacitatea avioanelor.


Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria Mapamond
Bataie in Parlamentul de la Kiev
Un proiect de lege privind statutul limbii ruse a incins spiritele, joi dupa-amiaza, in Parlamentul de la Kiev intr-atat [...] mai multe »
Cum arata scenariul iesirii Greciei din zona euro?
In cancelariile occidentale se elaboreaza planuri de urgenta in cazul iesirii Greciei din zona euro. Atena ar avea la [...] mai multe »
Printul Charles, DJ intr-un studio de muzica
Dupa ce, recent, a prezentat vremea la un post de televiziune, descurcandu-se neasteptat de bine, printul Charles a [...] mai multe »
Shakira in Playboy?
Se zvoneste ca celebra cantareata columbiana, un adevarat sex-simbol, se afla in negocieri avansate pentru a aparea pe [...] mai multe »
Stephane Rotenberg, accident grav intr-o emisiune Tv
Cunoscutul jurnalist francez Stephane Rotenberg se poate considera extrem de norocos! Realiza o emisiune Tv: camera din [...] mai multe »
A murit inventatorul primei telecomenzi
Eugene Polley, cel care a inventat acum mai bine de o jumatate de secol prima telecomanda fara fir, care permitea [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou