16. septembrie 2006 10:15; Reactualizat la: 16.09.2006 10:15


Negocierile privind statutul Kosovo, un eşec

Negocierile privind statutul Kosovo, un eşec Negocierile privind statutul Kosovo, un eşec
A opta rundă de negocieri pentru delimitarea statului final al provinciei Kosovo nu a adus nici un rezultat. Mai mult, şansele unei înţelegeri între sârbi şi etnicii albanezi sunt foarte slabe, apreciază adjunctul emisarului ONU pentru Kosovo, Albert Rohan.

Un alt reprezentant al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Martti Ahtisaari, va prezenta azi la New York, în faţa Consiliului de Securitate, un raport pesimist despre situaţia din provincia autonomă.

Pe 20 septembrie, înaltul oficial se va întâlni şi cu miniştrii de externe ai principalelor puteri ale lumii: Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia şi Rusia.

Ahtisaari intenţionează să le comunice că negocierile se apropie de final. Putem continua aşa încă 10 ani şi nu se va schimba nimic, a declarat adjunctul lui Ahtisaari.

Punctul de vedere al Belgradului şi cel al reprezentanţilor albanezilor kosovari diferă foarte mult. Dacă părţile nu reuşesc să ajungă la un acord, marile puteri mondiale vor impune o soluţie, cel mai probabil în favoarea unui Kosovo independent.


Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria Mapamond
Bataie in Parlamentul de la Kiev
Un proiect de lege privind statutul limbii ruse a incins spiritele, joi dupa-amiaza, in Parlamentul de la Kiev intr-atat [...] mai multe »
Cum arata scenariul iesirii Greciei din zona euro?
In cancelariile occidentale se elaboreaza planuri de urgenta in cazul iesirii Greciei din zona euro. Atena ar avea la [...] mai multe »
Printul Charles, DJ intr-un studio de muzica
Dupa ce, recent, a prezentat vremea la un post de televiziune, descurcandu-se neasteptat de bine, printul Charles a [...] mai multe »
Shakira in Playboy?
Se zvoneste ca celebra cantareata columbiana, un adevarat sex-simbol, se afla in negocieri avansate pentru a aparea pe [...] mai multe »
Stephane Rotenberg, accident grav intr-o emisiune Tv
Cunoscutul jurnalist francez Stephane Rotenberg se poate considera extrem de norocos! Realiza o emisiune Tv: camera din [...] mai multe »
A murit inventatorul primei telecomenzi
Eugene Polley, cel care a inventat acum mai bine de o jumatate de secol prima telecomanda fara fir, care permitea [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou