“Poporul Osetiei de Nord multietnice este indignat de demersurile efectuate de liderii politici georgieni care au depăşit orice măsură a eticii umane. În acelaşi timp, suntem foarte uimiţi de pasivitatea trupelor ruse într-o situaţie în care civilii mor şi în care fiecare minut de întârziere cauzează noi victime. Ne simţim lipsiţi de orice apărare, în timp ce mica etnie osetă este în curs de exterminare”, au spus aceştia.
Tancuri ruseşti se îndreaptă spre Osetia de Sud
Ruşii însă nu sunt pasivi, pentru că mai multe zeci de camioane care transportă material militar şi circa 20 de tancuri ruseşti se îndreaptă spre Osetia de Sud. AFP relatează că, de asemenea, aproximativ 30 de autocare aşteptau “voluntari” la ieşirea din Vladikavkaz, pentru a-i transporta spre zona de luptă. La rândul său, preşedintele georgian Mihail Saakaşvili a declarat că armamentul greu rusesc a şi intrat în regiunea separatistă georgiană Osetia de Sud. Un număr de “150 de tancuri ruseşti, transportoare blindate de personal şi alte vehicule au intrat în Osetia de Sud”, a declarat Saakaşvili într-o conferinţă de presă. “Aceasta este clar o intruziune pe teritoriul altei ţări. Avem tancuri ruseşti pe teritoriul nostru, avioane pe teritoriul nostru, în plină zi”, a adăugat el.
Georgia acuză Rusia că a bombardat mai multe sate
Preşedintele georgian a făcut referire la avioanele ruseşti care vineri au bombardat mai multe ţinte pe teritoriul Georgiei. Trei avioane ruseşti Sukhoi-24 au pătruns vineri în spaţiul aerian al Georgiei. Unul dintre ele a lansat două bombe în apropierea secţiei de poliţie din Kareli”, a declarat Shota Utiashvili, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne georgian, pentru AFP, făcând referire la un sat georgian în apropierea Osetiei de Sud.
Televiziunea de stat, Roustavi, a anunţat şi ea că un alt sat georgian, Gori, a fost bombardat de avioanele ruseşti, informează AFP. În acest context, preşedintele georgian Mihail Saakaşvili a anunţat că “forţele georgiene au doborât două avioane de vânătoare ruseşti deasupra teritoriului Georgiei”. Totodată, el a anunţat faptul că a “mobilizat mii de rezervişti” şi a făcut apel la Federaţia Rusă să nu mai bombardeze “oraşele georgiene paşnice”.
Rusia dezminte atacurile aeriene, dar ameninţă Georgia
De partea cealaltă, Rusia a dezminţit că forţele sale aeriene au atacat Georgia, şi a acuzat fostul stat sovietic de uciderea unor militari din forţele ruse de menţinere a păcii în Osetia de Sud. Şi această acuzaţie a fost ulterior dezminţită, de data aceasta de către Georgia. Totuşi, acţiunile georgienilor au atras furie din partea premierului rus Vladimir Putin. Acesta, aflat la Beijing cu ocazia ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice, a avertizat Georgia că Rusia va adopta măsuri de retorsiune pe fondul violenţelor din Osetia de Sud.
Rusia este sprijinită şi de trupele cecene, care sunt pregătite să desfăşoare o misiune de menţinere a păcii în zona de conflict, dacă Moscova va lua o decizie în acest sens. Preşedintele Ceceniei, Ramzan Kadîrov, a declarat că “în cazul în care conducerea politică a Rusiei decide să folosească divizii desfăşurate în Cecenia, atunci vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a asigura succesul acelei misiuni”.
Capitala Osetiei de Sud, distrusă
De partea cealaltă, preşedintele Saakaşvili a anunţat că o mare parte a regiunii Osetia de Sud a fost deja “eliberată” şi este controlată de Georgia, care va deschide şi un coridor “pentru femei, copii şi cetăţeni paşnici care vor să părăsească Ţhinvali”.
Reprezentantul autorităţilor republicii separatiste Osetia de Sud la Moscova, Dmitri Medoiev, a declarat însă pentru RIA Novosti că această eliberare este de fapt o distrugere. “Cinci localităţi care se află la frontiera cu Georgia au fost distruse complet şi sunt nivelate de şenilele tancurilor. Sub dărâmături s-ar putea să se afle oameni la Hetagurovo, Dmenisi, Muguti şi în alte două localităţi, în timp ce o mare parte din capitala Ţhinvali a fost distrusă”, a declarat el.