31. august 2010 06:04; Reactualizat la: 31.08.2010 06:04


Sudul Frantei, afectat de incendii de vegetatie

Sudul Frantei, afectat de incendii de vegetatie
Două incendii, cele mai importante din această vară din Franţa, au devastat luni cel puţin 2.600 de hectare de vegetaţie în departamentul Herault, din sudul ţării, ameninţând sate şi distrugând mai multe locuinţe, fără a se solda cu victime, transmite AFP. (2 comentarii)

Aproximativ 2.000 de hectare de padure de pini au ars în sectorul comunelor Fontanes şi Saint-Bauzille-de-Montmel, la nord de oraşul Montpellier. Luni seară, incendiul, înteţit de rafale de vânt puternice din nord, ameninţa trei sate.

Patru locuinţe au ars într-unul din ele. Potrivit Prefecturii, 15 familii au fost evacuate din locuinţele lor, ca o măsură de precauţie.

Un alt incendiu s-a extins pe o suprafaţă de 600 de hectare în comunele Villeveyrac şi Meze. Mai multe locuinţe şi aproximativ zece vehicule au fost distruse. Incendiul a fost circumscris luni seara, potrivit Prefecturii. Autostrada A9, închisă temporar circulaţiei, a fost redeschisă.

Aproximativ 50 de persoane au fost evacuate preventiv.

Echipe suplimentare de pompieri au fost mobilizate din departamentele vecine. Conform Prefecturii, au fost mobilizate 13 coloane compuse fiecare din 13 până la 15 maşini.

Patru avioane Canadair, două Trackers şi două Dash au fost mobilizate de asemenea luni după-amiază pe diferite fronturi, dar ele au fost nevoite să îşi oprească intervenţiile odată cu lăsarea nopţii.

Un al treilea incendiu s-a declanşat luni după-amiază la nord-vest de Montpellier. Au fost decise evacuări preventive. În cursul serii, incendiul a fost circumscris.

Un incendiu s-a declanşat luni seară şi la Cassis, în departamentul Bouches-du-Rhone, la est de Herault, şi s-a propagat în direcţia La Ciotat, după ce a traversat autostrada A50 şi a distrus mai multe zeci de hectare, au declarat mai multe surse.

Aproximativ o sută de persoane au fost evacuate “preventiv” din locuinţele lor în noaptea de luni spre marţi, la nord-vest de La Ciotat, fiind adăpostite într-una din cele două săli deschise de municipalitatea oraşului.

Circulaţia pe autostradă a fost închisă.

Aproximativ 20 de hectare de pădure de pini au fost de asemenea afectate în departamentul vecin Var.

Începând de sâmbătă, sud-estul Frantei a fost plasat în alertă de incendiu maxim, din cauza rafalelor de vânt violente din această regiune.

Sursa: MEDIAFAX



Recomanda articolul

Parerea ta Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria Mapamond
MAE atentioneaza: zborurile de la Roma, anulate
Mii de pasageri au ramas blocati in aeroporturile din Roma: zeci de avioane nu au putut decola, din cauza lipsei [...] mai multe »
Capitanul navei Costa Concordia: primele imagini dupa accident
Un filmulet prezentat de o televiziune italiana arata haosul de pe nava de croaziera Costa Concordia in fatidica seara [...] mai multe »
Represiunea din Siria, vazuta din satelit
Armata siriana desfasoara operatiuni de anvergura impotriva civililor, sustin oficialitati la cel mai inalt nivel din [...] mai multe »
China: trimis la inchisoare pentru o poezie
Chinezul Zhu Yufu, in varsta de 60 de ani, un veteran al luptei pentru democratie, a primit o pedeapsa aspra: activistul [...] mai multe »
Amenda pentru mitingul pro-Putin: 25 de euro!
Organizatorii mitingului de sambata trecuta pentru sustinerea lui Vladimir Putin la apropiatele alegeri prezidentiale [...] mai multe »
Un roman se vinde pe eBay: Cumpara-ma si foloseste-ma!
Un roman de 25 de ani, ramas fara bani, serviciu si... nevasta in Marea Britanie, s-a scos efectiv la vanzare. [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou