Pe 17 august, de la orele 10 și 12, cei mici vor avea parte de „Ceata lui Năzdrăvănică”, un show cu muzică, dans, jocuri, sfaturi și povețe. „Năzdrăvănică este un băiat care își dorește ca toți copii care sunt alături de el să devină membri ai cetei sale, iar împreună vor lua parte la numeroase aventuri. Cei mici se vor întâlni cu ursulețul panda, vor concura cu dragonul, vor dansa cu roboțelul și maimuța, îl vor însoți pe Năzdrăvănică în zborul său cu racheta și multe altele. Copiii vor avea parte de distracție, dansuri, cântece și voie bună, simțindu-se parte a comunității Cetei lui Năzdrăvănică, dar, totodată, vor învăța, jucându-se, lucruri utile în viața de zi cu zi, precum culorile semaforului, cum să traverseze regulamentar, zilele săptămânii și multe alte lucruri utile”, se arată în descrierea spectacolului. Rezervări se pot face la adresa de email: cinemagradiste@gmail.com și la telefon 0740-946 821 (de marți până vineri, între orele 10.00-12.00 și 18.00 – 20.00).
Spectacol interactiv pentru copii, de Zilele Aradului
Spectacol interactiv pentru copii, de Zilele Aradului
Reactualizat la:
Zilele Aradului vor aduce, la Cinematograful din Grădiște, spectacolul interactiv pentru copii „Ceata lui Năzdrăvănică”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
6
ARADON Sport local
ARAD. Runda cu numărul 20 aduce un derby cu implicaţii în lupta pentru podium, confruntarea dintre Sântana şi Curtici, unde Alin Deac va împărţi dreptatea.
ARADON Sport local
ARAD. Veste bună pentru Eva Roman, baschetbalista legitimată la CSȘ Gloria Arad.
ARADON Sport local
INEU. În postură de „lanternă roşie” şi cu doar 7 puncte strânse în 18 etape, „satelitul” echipei ACB Ineu a luat decizia de a se retrage din Liga 4 la fotbal.
ARADON Sport local
TURNU SEVERIN. În oraşul de la Dunăre, recent, a avut loc etapa zonală a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar, disciplina fotbal, rezervată liceenilor Under 16.
Local
Deși reprezentanții Spitalul Județean Arad susțin că atât avortul medicamentos, cât și cel chirurgical sunt disponibile la cerere, datele colectate de Asociația Moașelor Independente îi contrazic.
Advertorial
,, Lucrări de reabilitare termică și modernizare spații de lucru la I.P.J. Arad și U.M. 0556 Arad”.
UT Arad
Dacă recursul nu va avea succes, conducerea UTA-ei e gata să profite de regulament și să trimită mii de copii în tribune.
Local
Mieii pot fi sacrificați în centre special amenajate în perioada 29 – 31 martie 2024, respectiv 22 aprilie – 3 mai, între orele 07:00 – 17:00.
Citiți principiile noastre de moderare aici!