Spectacol sub panou cu final fericit

De Daniel Scridon
4Comentarii
Spectacol sub panou cu final fericit
Noul antrenor al Univ Goldiş ICIM, sârbul Bogdan Bulj, a debutat cu dreptul chiar în „El Clasico”.

După patru eşecuri consecutive, o eliminare din Cupa României şi o schimbare la nivelul băncii tehnice, Univ Goldiş ICIM Arad a arătat o cu totul altă faţă în derby-ul ultimului deceniu din baschetului feminin românesc. Nu degeaba tehnicianul grupării din Târgovişte, Cătălin Tănase, ne-a declarat după meci: „I-am spus lui Marcel Urban că mai bine îl ţinea pe Nolan sau Moraru pe bancă până după meciul cu noi. De ce mi-a fost frică nu am scăpat”.

Altă faţă

Cu o apărare agresivă foarte bine implementată de antrenorul Bulj şi o Jovana Pasic renăscută, galben-albastrele au avut 30 minute de vis în faţa mult mai cotatei adversare. Şi dacă nu ar fi fost câteva inexactităţi în ultimul sfert, coroborate cu unele decizii de arbitraj discutabile şi câteva neatenţii incredibile ale oficialilor de la masa de joc, Univ Goldiş ICIM ar fi tranşat disputa în timpul regulamentar. Şi să nu o uităm pe veterana Larisa Toma (44 ani), care cu 7 puncte consecutive şi-a ţinut echipa în joc. Aşa însă a fost nevoie de prelungiri, acolo unde, chiar şi lipsite de aportul inepuizabilului căpitan Brankica Hadzovic (eliminată pentru cinci greşeli personale în min. 38), arădencele au obţinut o victorie muncită, dar pe deplin meritată.

Felicitări merită toate fetele care au păşit pe parchetul „Polivalentei”, cu un plus pentru tripleta sârbă Hadzovic-Pasic-Karakasevic (ultima autoare a unui nou duble-double).

Caseta tehnică

A fost Univ Goldiş ICIM Arad – CSM Târgovişte 72-69 (pe sferturi: 11-14, 26-16, 17-12, 7-19, 11-8). Formaţii şi marcatoare – Arad: Hadzovic 17 (3×3), Pasic 17 (2), Karakasevic 15 (1), McGuire 10, Stroman 7, Nagy 6. Au mai jucat: Mercea, Demeter.Târgovişte: Poole 24 (4), Toma 18 (1), Coker 12, Green 7 (1), Virjoghe 6, Fodor 2. Au mai jucat: Cosby, Dincă.

Finala pentru locul 6

Cum CSM Satu Mare a câştigat partida susţinută în deplasare, cu Sirius Tg. Mureş, scor 91-81, sâmbătă va avea loc disputa decisivă pentru ocuparea locului 6 înaintea fazei secunde a Ligii Naţionale de baschet feminin. Pentru a intra în play-off, arădencele sunt „condamnate” să câştige la Satu Mare, Bogdan Bulj fiind unul din atu-urile echipei noastre în duelul cu fostul antrenor al Aradului, Jose Araujo.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor