Speranțe pentru containerele subterane, abia în 2018

De M.B.
7Comentarii
Speranțe pentru containerele subterane, abia în 2018
Municipalitatea nu a reușit să avanseze cu proiectul prin care va înlocui containerele de la suprafață cu platforme subterane.

Primele containere subterane ar fi trebuit să existe deja în Arad, în cartierul Alfa, dacă proiectul anunțat în vara anului trecut ar fi parcurs etapele prevăzute. În luna iulie, primarul Gheorghe Falcă spunea că la nivelul administrației locale s-a luat decizia renunțării la rampele de gunoi de suprafață din cartiere, urmând ca acestea să fie înlocuite cu platforme gospodărești subterane, care vor fi aduse la suprafață de un sistem automatizat atunci când containerele trebuie golite. „În Arad există foarte mulți oameni care își trăiesc viața recuperând din rampele actuale, de aceea vrem să le introducem în subteran în următorii trei ani”, declara Falcă.

Proiectul era în faza elaborării studiului de fezabilitate, iar edilul anunța că până la finele anului 2016 vor apărea primele platforme subterane, în Alfa. De atunci, nu s-a avansat prea mult. Întrebați de Jurnal Arădean și Aradon despre situația investiției, reprezentanții Primăriei au declarat că se lucrează încă la elaborarea studiului de fezabilitate. „Această documentație va oferi valoarea estimată a investiției, iar când este finalizată, va fi prezentată în Consiliul Local Municipal pentru aprobare”, a declarat Corina Drăghici, purtătorul de cuvânt al Primăriei. Având în vedere faza incipientă în care se află proiectul, investiția va începe mult mai târziu decât se spera.

După studiul de fezabilitate, este necesară elaborarea unui proiect tehnic, sarcină care va reveni unei firme care va câștiga licitația publică cu această temă. Adică luni întregi de proceduri birocratice, ca abia apoi să se organizeze o licitație pentru execuția lucrărilor – alte luni de proceduri până la deschiderea efectivă a șantierului. Municipalitatea mai are varianta să organizeze o singură licitație, care să includă proiectarea și execuția, însă chiar și așa elaborarea proiectului tehnic va dura câteva luni. Astfel, un calcul simplu arată că primele lucrări ar putea începe abia în 2018.

Alfa este prioritate

În total, peste 320 de platforme subterane ar urma să fie realizate în cartiere, costul fiecăreia fiind estimat la 30.000 euro. Investiția ar putea ajunge la 10.000.000 euro, sumă ce va fi asigurată din bugetul local.

Primele 29 de platforme automatizate vor fi instalate în cartierul Alfa, acolo unde sunt cele mai mari probleme din cauza celor care caută în gunoaie. Cartierul se află în vecinătatea celebrei străzi Mărului, iar de aici nu vin doar oamenii care caută în gunoaie, ci și animale flămânde, precum câini, porci sau cai.

Ne-au luat-o înainte

Reprezentanții administrației locale spun că alte avantaje ale sistemului de depozitare temporară a deșeurilor menajere în subteran sunt aspectul și confortul din cartiere, urmând să fie eliminate și mirosurile. Acestea au fost dovedite deja în orașe care ne-au luat-o înainte, precum Mediaş (unde platformele au fost montate în 2010), Ploieşti (2012), Slatina (2012), Târgu Jiu (2013), Bucureşti-Sector 3 (2014), Alba-Iulia (2015), Deva (2015) sau Cluj-Napoca (2016).

În paralel cu regenerarea urbană

Investiția se va realiza separat, dar în paralel cu lucrările din cadrul proiectului „Regenerarea urbană a cartierelor de blocuri construite înainte de 1989”, pentru care Primăria Arad a obținut de la BERD un credit de 20.000.000 euro, contractul de finanțare fiind semnat, în iulie 2016, de către primarul Gheorghe Falcă și reprezentantul băncii pentru România și Bulgaria. Proiectul are costuri totale de 50.000.000 euro în următorii trei ani și presupune lucrări la infrastructura rutieră, spațiile verzi, locurile de joacă și sistemele de iluminat public, astfel încât aspectul cartierelor de blocuri construite înainte de 1989 să fie îmbunătățit.



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor