Spiritele se încing la Ghioroc

13Comentarii
Spiritele se încing la Ghioroc
Spiritele se încing la Ghioroc
GHIOROC – Cadrele didactice din localitate sunt revoltate că nu îşi primesc la timp drepturile băneşti.

Profesorii care predau la Grupul Şcolar „Vasile Juncu” Ghioroc sunt de-a dreptul revoltaţi de modul în care sunt trataţi de autorităţile locale.

Dascălii nemulţumiţi ne-au scris la redacţie pentru a-şi spune păsurile. Aceştia se plâng că nu şi-au primit salariile, la începutul lunii ianuarie, aşa cum ar fi fost normal, nu au încasat cel de-al 13-lea salariu, nu le-au fost înmânate bonurile de cadouri pe care marea majoritate a profesorilor din judeţ le-au obţinut, iar în ceea ce priveşte primele de instalare, acestea au fost plătite doar parţial.

„Conform discuţiei pe care am avut-o cu primarul, nu au fost bani pentru plata salariilor, cu toate că, în decembrie, angajaţii Primăriei din Ghioroc au primit o primă de sărbători destul de frumoasă. Şi în ceea ce priveşte neplata celului de-al 13-lea salariu, primarul ne-a spus că nu au fost bani.

Tot din discuţia cu primarul am aflat că nu a fost alocate fonduri din buget pentru tichetele cadou, cu toate că marea majoritate a profesorilor de la liceele din Arad şi din judeţ, cu care am discutat ne-au spus că au primit astfel de tichete. Cât despre primele de instalare, fiecărui profesor nou venit trebuie să i se plătească o astfel de primă, în valoare de trei salarii lunare, dar s-a dat doar un salariu.

Aceste nereguli se întâmplă de mai bine de doi ani, primarul bătându-şi joc de profesori în fiecare lună”, se spune în scrisoarea primită de noi la redacţie.

Primarul se consideră nevinovat

Contactat telefonic, Mircea Luca, primarul comunei Ghioroc, susţine că instituţia pe care o conduce nu are nicio vină.

„Plata salariilor a întârziat pentru că, fiind arondaţi la Trezoreria din Lipova, ni s-a comunicat că nu ne pot da banii pe data de 8, aşa cum ne-am pregătit, ci în 14. Nu suntem noi de vină că cei de acolo ne-au amânat cu şase zile.

Al 13-lea salariu a fost plătit însă în luna ianuarie, aşa cum spune legea. În legătură cu primele de instalare, trebuie să ştiţi că documentaţia trebuie făcută de secretara şcolii.

Pentru toţi care au avut actele întocmite am plătit atât cât a fost trecut acolo”, a declarat Luca. Edilul a ţinut să menţioneze că niciodată nu au fost întârzieri din vina Primăriei.

„În lunile septembrie-octombrie, când multe primării au întârziat să facă plăţile, noi am achitat totul la timp, pentru că am luat bani din bugetul nostru, renunţând la unele lucrări în beneficiul comunei. Atunci nu s-au gândit să facă o scrisoare de mulţumire”, mai spune Mircea Luca. Cât despre tichetele cadou, primarul spune că acestea pot fi acordate doar dacă există bani la buget.

„Pentru a-i putea plăti pe profesori, în decembrie, angajaţii Primăriei şi-au primit banii cu întârziere”, a încheiat Luca.

Întârziere programată

Pe de altă parte, Aurel Burcă, trezorier-şef la activitatea de trezorerie şi contabilitate publică Arad susţine că, Trezoreria a dat banii pentru salarii în termenul legal.

„Plata salariilor se face în perioada 5-15 a fiecărei luni, pentru luna precedentă. Ne-am încadrat în acest termen. E adevărat, la nivel de judeţ s-au făcut unele reprogramări, pentru că nu erau făcute statele de plată pentru cel de-al 13 salariu.

Din considerente practice şi de siguranţă am cerut să se vină după toate sumele o dată. Acum s-a intrat în normalitate şi nu vor mai fi astfel de întârzieri”, a declarat Burcă.

L.S.



13Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor