Spitalizare în 14 unități medicale din Arad

De Diana Dutu
1Comentariu
Spitalizare în 14 unități medicale din Arad
CAS a încheiat contracte cu 14 furnizori, pentru servicii medicale spitaliceşti de spitalizare continuă şi spitalizare de zi.

14 furnizori au solicitat, în acest an, Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) din Arad încheierea contractelor de furnizare servicii medicale spitaliceşti de spitalizare continuă şi spitalizare de zi. „S-au încheiat 14 contracte, din care 11 contracte atât pentru servicii medicale spitaliceşti în spitalizare continuă, cât şi pentru spitalizare de zi – 7 contracte cu spitale publice şi 4 cu spitale private – şi 3 contracte cu furnizori de servicii în regim de spitalizare de zi” – precizează dr. Gheorghe Domşa, preşedinte-director general al CAS Arad.

Potrivit acestuia, pentru contractarea serviciilor medicale spitaliceşti, s-a avut în vedere atât cadrul legal general, cât şi parametri specifici referitori la numărul total de paturi contractabile la nivelul judeţului Arad (2.191) şi repartizarea pe fiecare dintre spitalele publice şi private din Arad a totalului de paturi. „Contractele cu cele 14 spitale publice şi private au fost încheiate cu respectarea creditului de angajament prevăzut în bugetul aprobat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, în sumă totală de 130.613.090 lei pentru anul 2016” – precizează dr. Domşa.

Cât a primit fiecare spital?

Cea mai mare valoare de contract îi aparţine Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad: 86.267.342 lei. Pe poziţia secundă se situează un furnizor privat: Spitalul „Sf. Gheorghe”, deţinut de SC Terapeutica SA, căruia i-au fost alocaţi 6.554.897 lei. Urmează tot un privat: Centrul Medical Laser System a încheiat cu CAS Arad un contract de 6.250.657 lei – peste valoarea de contract a Spitalului de Psihiatrie de la Mocrea (5.529.082 lei) şi a Spitalului Orăşenesc Ineu (4.991.827 lei). Spitalului Orăşenesc Lipova i-au fost repartizaţi 3.657.884 lei, iar Spitalului de Recuperare Neuropsihomotorie „Dr. Corneliu Bârsan” Dezna 3.524.814 lei. Spitalul de Boli Cronice Sebiş a primit de la CAS 3.031.960 lei. Spitalului SC Genesys Medical Clinic i-au fost alocaţi 2.658.042 lei. Urmează Spitalul de Psihiatrie Căpâlnaş, cu o valoare de contract de 2.324.195 lei şi CM Speranţă pentru viaţă (îngrijiri paliative, Ineu), cu o repartiţie bugetară de 1.058.399 lei.

Cele mai mici valori de contract aparţin furnizorilor care au încheiat contracte exclusiv pentru spitalizare de zi: Infomedica (492.000 lei), SC Affidea (fost Euromedic, 385.000 lei) şi SC Optica Cristi (118.811 lei).

Taguri: , , ,


1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor