Astfel, asupra celor trei au fost găsite trei cartușe de vânătoare cu alice, de calibrul 12, cu capse nepercutate, un stick usb și o scrumieră din alamă. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că bunurile găsite ar fi fost sustrase de cei trei tineri în timpul nopții precedente din trei autoturisme parcate pe raza orașului Sântana. „Polițiștii continua verificările pentru documentarea întregii activități infracționale a celor în cauză, pe numele lor fiind întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și nerespectarea regimului armelor și munițiilor”, au declarat reprezentanții IPJ Arad.
Cartușe furate din autoturisme parcate în Sântana
Cartușe furate din autoturisme parcate în Sântana
Un tânăr de 20 de ani și doi copii de 14 și 15 ani au fost depistați de polițiștii din Sântana, în timpul serviciului de patrulare, deplasându-se pe o stradă a orașului și pentru că oamenii legii au avut suspiciuni în ceea ce-i privește au decis să-i controleze.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Mapamond
Atacul de vineri dimineaţă, din apropierea oraşului Isfahan în Iran, efectuat aparent cu drone şi atribuit Israelului, îngrijorează comunitatea internaţională, care le cere ambelor ţări să înceteze confruntarea, potrivit AGERPRES.
Mapamond
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, transmit AFP şi Reuters.
Mapamond
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat vineri că în Ucraina „situaţia pe front este critică” şi săptămânile următoare „ar putea să decidă deznodământul războiului” provocat de invazia rusă, dar Polonia nu are posibilitatea de a oferi Ucrainei din sistemele sale antiaeriene Patriot, transmite agenţia EFE.
UT Arad
Copiii nu au fost uitați, vor intra în Peluza Sud, după aceleași coordonate ca și până acum. Locurile sunt, însă, limitate.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei a declarat că-l va prinde și sărbătoarea de anul viitor tot la Arad. A spus cu întârziere „La Mulți Ani”!
1
Local
Pentru a marca Ziua Forțelor Terestre vor fi deschise porțile Cetății Aradului.
Local
Judecătoria Ineu a decis că soția și fiica unui bărbat mort într-un accident de mașină petrecut pe DN79 A, între Mânerău și Voivodeni, vor primi daune morale în valoare de 70 de mii de euro.
1
ARADON Sport local
Mark Ştefan Răşinar (CS AMEFA Arad) a devenit triplu campion naţional de juniori II.
Citiți principiile noastre de moderare aici!