Stabilitate şi seriozitate la Curtici

Stabilitate şi seriozitate la Curtici
CURTICI – Trupa antrenată de Gigi Cameniţă este considerată una din principalele favorite la promovare.

Deşi nu a pornit cu gândul la promovare, ci având ca ţel clasarea în primele cinci locuri, dar – mai important – să formeze o echipă competitivă pentru viitorul sezon, Frontiera Curticia arătat că poate mai mult. Unii conducători şi antrenori din judeţ consideră formaţia prezidată de Mihai Sârbuţ drept principală candidată la promovare.

Cu finanţatori serioşi, precum „Trade Trans” şi „Lagermax”, având şi sprijinul Consiliului Local din Curtici, trupa pregătită de Gigi Cameniţă a început greu, dar a revenit în prim planul competiţiei cu fiecare etapă ce trecea. Perioada bună a echipei este explicată chiar de antrenor: „Încă de la finalul sezonului trecut am început să arătăm de ce suntem în stare. Avem o stabilitate la club, oamenii de aici sunt serioşi, condiţii – aşadar – pentru performanţă” – a spus Cameniţă.

Situaţia din clasament, din acest moment, este sintetizată astfel de tehnician: „Cred că avem un lot valoros, iar rezultatele nu sunt întâmplătoare. Obiectivul (locurile 1-5 şi formarea unei echipe competitive) nu s-a schimbat, dar sigur că ne dorim să câştigăm fiecare meci, iar dacă la final vom termina primii e cu atât mai bine. Dar, nu va fi nicio nenorocire dacă nu promovăm” – a mai declarat Cameniţă.

L.S.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !