Statul le simplifică munca

Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcţiei Finanţelor Publice, plătitorii de taxe, impozite şi contribuţii sociale pot utiliza pentru declararea obligaţiilor de plată la bugetul general consolidat un program de asistenţă. Acest lucru a fost reglementat printr-un ordin dat de Ministerul Finanţelor Publice.

Prin emiterea acestui act normativ s-a dorit simplificarea procedurii de declarare a obligaţiilor de plată către bugetul de stat pentru contribuabilii buni plătitori care respectă condiţiile legale.

Ordinul de plată pentru trezoreria statului (OPT) se poate utiliza pentru declararea obligaţiilor bugetare, în situaţia în care pentru fiecare obligaţie sunt îndeplinite cumulativ trei condiţii şi anume, în perioada de raportare rezultă sume de plată; suma datorată să fie egală cu suma de plată iar aceasta să fie plătită integral şi până la termenul de plată prevăzut de lege.

„Contribuabilii care ultilizează acest formular nu mai trebuie să depună formularul 100 – declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul general consolidat- pentru obligaţiile respective întrucât se dublează debitele agentului economic în evidenţa noastră fiscală, a precizat Călin Arusti, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Finanţelor Publice

Diana Rotar



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !